Spania s-a impus fără emoții în fața Cehiei, scor 2-0, cu câte un gol marcat în fiecare repriză, de Soler (24) și Sarabia (75), la doar două minute după ce l-a înlocuit pe Asensio. Spania ocupă primul loc în Grupa A2, cu 8 puncte, după 2 remize și două victorii.
Ibericii au profitat și de înfrângerea Portugaliei, învinsă în deplasare de Elveția, la capătul unui meci disputat, decis de unica reușită, din primul minut de joc, a lui Seferovic. Portughezii, care nu au beneficiat de aportul lui Ronaldo, neselecționat pentru acest meci, au avut un gol anulat, în minutul 18, pentru offside.
Portugalia e pe locul 2, după Spania, cu 7 puncte, urmată de Cehia cu 4 puncte și Elveția cu 3.
În Liga B s-au jucat meciurile dintre Norvegia și Suedia, scor 3-2, Haaland reușind o dublă, în prima repriză, și între Slovenia și Serbia, încheiat 2-2, după ce sârbii au condus 0-2 la pauză.
Clasamentul Grupei B4 este condus de Norvegia, cu 10 puncte, urmată de Serbia cu 7, Suedia cu 3 și Slovenia cu 2.
Duminică seara s-au mai înregistrat următoarele rezultate:
C2 Irlanda de Nord – Cipru 2-2 (0-1)
C2 Grecia - Kosovo – 2-0 (0-0)
C4 Georgia – Bulgaria 0-0 (0-0)
C4 Macedonia de Nord – Gibraltar 4-0 (4-0)
D2 Malta - San Marino 1-0 (0-0)
(sursa: Mediafax)