„ Neexistând camere libere, poetul-drumeț ar fi fost îndreptat spre bisericuța de lemn. Acolo avea să înnopteze... în clopotniță.”
După cum se știe, în 1866, foarte tânărul poet plecase de la Cernăuți spre Blaj, adevăratul drum pe care l-a străbătut, inclusiv locul pe unde a pătruns în Ardeal, rămânând o enigmă până azi.
Există supoziția mai multor trasee. Că drumul pe care l-a bătut poetul s-a ținut, la un moment dat, și de cursul Mureșului, este un adevăr în afara oricărei discuții. Ne-o dovedesc, între altele, și unele pasaje din “Geniul pustiu”. “Ascuns în maluri, dormea Mureșul, pe el troznea de căruțe podul de luntri, pe care-l trecui și eu… De departe se vedeau munții mei natali, uriași bătrâni cu frunțile de piatră spărgând nourii și luminând țepeni, suri și slabi asupra lor.” Sau: “Înserase cu desăvârșire, roțile stătură și ele și numai moara uriașă se legăna alene pe Mureș făcând să tremure lungile și groasele funii de tei cu cari era legată de țărmuri. Sasul se puse în ușa cea mare a morei pe un pietroi neted ca o bancă și aprinzându-și luleaua se uita melancolic la răsărirea luceafărului de sară. Eu mă așezai lângă el, înnopta din ce în ce mai mult, când din deodată auzii un bucium vuind cu jale…”
Ajuns în Târgu Mureș, Eminescu căutase cazare, mai întâi, la hanul “La Calul alb”. Peste ani, mai exact în 1902, Ioan Cotta avea să povestească: “…Dimpreună cu patriotul Toader Cojocariu – om de o mărime extraordinară – am plecat cu trăsura pe Mureș în jos, către Blaj. Trecând prin Reghin, apoi prin Petelia, Gurghiu și celelalte, am ajuns în Mureș-Odorhei (Tg. Mureș – n.n.), unde am tras la otelul Calul alb. Îmbrăcați fiind în costum național, oricine cunoștea că suntem fiii Carpaților și Români. Pe când stam la masă, intră în odaia noastră un tânăr negricios și se recomandă “Eminescu”, student din Cernăuți. Ocupând loc la masa noastră, .....................