Jurnalul.ro Ştiri Vremea Emmanuel Macron cere guvernului de la Bagdad să aibă un dialog cu kurzii

Emmanuel Macron cere guvernului de la Bagdad să aibă un dialog cu kurzii

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a cerut premierului irakian Haider al-Abadi într-o discuţie telefonică să poarte 'un dialog' cu kurzii 'ţinând cont' de drepturile lor 'în cadrul unităţii Irakului', conform unui comunicat transmis duminică de Palatul Elysee, relatează AFP.


"Preşedintele Republicii a cerut să se facă totul pentru a se evita confruntările între irakieni şi ca în cadrul unităţii şi Constituţiei Irakului să aibă loc un dialog între Erbil şi Bagdad ţinând cont de drepturile kurzilor şi ale minorităţilor", a precizat Palatul Elysee, menţionând o convorbire telefonică avută sâmbătă de cei doi lideri.

Macron "a salutat în acest sens crearea unui comitet între forţele kurde şi federale irakiene, însărcinate cu discutarea modalităţilor unei prezenţe comune în zonele disputate".

Premierul irakian "a făcut apel la importanţa păstrării unităţii naţionale şi la găsirea unei soluţii în acord cu kurzii", se arată în comunicat.

Criza dintre Erbil şi Bagad s-a agravat după organizarea, în septembrie, în regiunea autonomă kurdă a unui controversat referendum privind independenţa.

Ca represalii, puterea centrală a preluat de la combatanţii kurzi (peshmerga) controlul asupra celei mai mari părţi a sectoarelor disputate: Bagdadul controlează acum provincia petrolieră Kirkuk şi părţi din Ninive, la frontiera cu Turcia.

Preşedintele francez şi premierul irakian au "reamintit de asemenea importanţa luptei încă în desfăşurare pe teritoriul irakian pentru alungarea DAECH (acronimul în arabă al grupării jihadiste Statul Islamic - n.r.) din toate teritoriile irakiene cu ajutorul unei coaliţii în care Franţa îşi are propriul rol".AGERPRES

Subiecte în articol: emmanuel macron
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri