"Companiile franceze trebuie să facă mai mult pentru reconstrucţia Ucrainei, fără a aştepta sfârşitul războiului", a afirmat Emmanuel Macron.
"Din punctul meu de vedere, mobilizarea firmelor franceze este crucială", a subliniat Emmanuel Macron, prezent la Ministerul Economiei de la Paris, subliniind că aproximativ 700 de companii franceze au răspuns favorabil apelurilor lansate la Conferinţa internaţională de la Paris.
Preşedintele Franţei a precizat că au fost semnate contracte de reconstrucţie în valoare de 100 de milioane de euro la acest eveniment.
Conferinţa pe tema Rezilienţei şi Reconstrucţiei Ucrainei, organizată marţi la Paris, a generat angajamente internaţionale de aproape un miliard de euro pentru asistenţă umanitară destinată poporului ucrainean pe durata iernii, a anunţat ministrul francez de Externe, Catherine Colonna.
(sursa: Mediafax)