Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a susţinut joi seară prima conferinţă de presă din mandatul său, în care a afirmat că a înţeles preocupările societăţii şi ale protestatarilor din mişcarea ''vestelor galbene'', dar va menţine cursul reformelor, promiţând totuşi şi unele reduceri de taxe, potrivit AFP şi dpa.
''Am auzit, am înţeles, am simţit deplin ceea ce ei trăiesc (...) Dar transformările indispensabile pentru ţara noastră nu trebuie oprite'', a spus Macron la conferinţa de presă pe care a convocat-o după ce lunea trecută, imediat după incendiul de la Catedrala Notre-Dame, şi-a anulat sine die un discurs în care urma să anunţe concluziile sale în urma ''marii dezbateri naţionale'' pe care a lansat-o în încercarea de a calma protestele ''vestelor galbene''.
Totuşi, venind în întâmpinarea revendicărilor protestatarilor care acuză scăderea puterii de cumpărare şi ''injustiţia fiscală'', el a promis o scădere semnificativă a impozitului pe venit şi o indexare cu rata inflaţiei a pensiilor mai mici de 2000 de euro începând cu 1 ianuarie 2020. Însă a menţionat că, pentru a putea fi susţinute aceste măsuri, este nevoie să se ''muncească mai mult''.
În ce priveşte deficitul democratic reclamat de manifestanţii care din luna noiembrie protestează în fiecare sâmbătă, şeful statului francez a promis o modificare a legislaţiei privind organizarea referendumurilor, astfel încât parlamentul să fie sesizat pentru convocarea unui referendum dacă sunt adunate un milion de semnături ale cetăţenilor, faţă de 10% din corpul electoral, cât prevede actuala legislaţie, procent care înseamnă câteva milioane de semnături.
Una din posibilele sale promisiuni despre care presa a scris că s-ar fi regăsit în discursul său anulat săptămâna trecută, respectiv desfiinţarea Şcolii Naţionale de Administraţie a Franţei (Ecole Naţionale d'Administration - ENA), instituţia de învăţământ unde sunt formate elitele din administraţie şi politică şi unde a studiat inclusiv Emmanuel Macron, în discursul de la începutul conferinţei de presă de joi nu s-a regăsit o asemenea promisiune.
În schimb, el a înăsprit tonul faţă de migraţie, afirmând că doreşte ca în fiecare an să existe o dezbatere pe această temă în parlamentul francez şi a promis că va depune eforturi în interiorul UE pentru o mai bună coordonare privind migraţia şi controlul frontierelor.
Macron a susţinut de asemenea caracterul laic al statului francez şi a promis că va fi ''necruţător'' cu cei care ar dori să impună un ''islam politic''.
Printre alte promisiuni regăsite în intervenţia sa se numără realizarea unei reforme constituţionale pentru o descentralizare ''diferenţiată'' şi reducerea numărului de parlamentari.
AGERPRES