Epidemia de holeră, care se manifestă în Yemen de la sfârșitul lunii aprilie, a provocat 242 de decese și 23.425 de cazuri suspecte în această țară aflată în război, a anunțat vineri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care se așteaptă la aproape 250.000 de cazuri în următoarele șase luni, relatează France Presse.
''Rata de răspândire a epidemiei de holeră este fără precedent'', a declarat pentru mass-media din Geneva, prin telefon, reprezentantul OMS în Yemen, Nevio Zagaria.
Focarul intervine după o epidemie de holeră înregistrată în Yemen în octombrie 2016.
Sistemul de sănătate din Yemen se confruntă cu serioase dificultăți după doi ani de conflict, iar infrastructura de salubritate aflată în stare critică contribuie la răspândirea bolii. Agenții patogeni pătrund în sursele de apă și se răspândesc mai ușor, în condiții de vreme caldă și de ploaie torențială.
Potrivit estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), circa 7,6 milioane de persoane trăiesc în Yemen în zone cu risc ridicat de holeră.
Holera este o infecție diareică acută cauzată de ingestia de alimente sau de apă contaminată cu vibrionul coleric.