Jurnalul.ro Ştiri Social Eroul de la Tulnici, numit pompierul anului

Eroul de la Tulnici, numit pompierul anului

de Theodora Şutiu    |   

Plutonierul adjutant Cristinel Răduță , din judeţul Vrancea, a primit Insigna Onorifică "Pompier de Onoare al anului", în 2018, de Ziua Pompierilor sărbătorită  pe 13 Septembrie. Distincţia i-a fost acordată joi, cu prilejul manifestărilor care au avut loc în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Măiestria a demonstrat-o încă o dată în prima zi a lunii iunie a acestui an în timpul stingerii unui incendiu care izbucnise în comuna Tulnici. La sosirea autospecialelor, focul se manifesta cu flacără violentă și degajări mari de fum, afectate fiind patru gospodării învecinate. Focul se propagase pe o suprafață totală de aproximativ 1.500 mp, precum și la o autoutilitară aflată în curtea uneia dintre gospodării. Graţie profesionalismului și a promptitudinii dovedite de personalul participant, condus de plutonierul Răduță, incendiul a fost lichidat în limitele găsite fără să se înregistreze victime. Pentru acestă demostraţie de forţă, bărbatul a fost numit  Pompierul Lunii Iulie.

Ziua Pompierilor amintește faptele de vitejie ale pompierilor conduși de către căpitanul Pavel Zăgănescu împotriva  trupele otomane venite să înăbușe  Revoluția Pașoptistă. 

Situațiile neprevăzute pe care le-am depășit împreună ne-au transformat pe toți într-o mare familie. Meritele se datorează și comandanților care ne-au ținut uniți și ne-au sprijinit atunci când ne-am aflat în impas

Cristinel Răduţă, pompier

 

Subiecte în articol: Cristinel Răduță
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri