Lotul feminin de gimnastică nu s-a calificat la Olimpiada de la Rio. După 40 de ani de medalii neîntreupte, din cel mai temut competitor pentru rusoaice şi americance, lotul nostru pierde calificarea. Fac parte dintr-o generaţie care se uita cu sufletul la gură la gimnastică. Şi momentul acela, când se cânta imnul României şi se ridica steagul, e pentru mine unul dintre cele mai pline de semnificaţie pentru ceea ce înseamnă până la urmă ţară. Nu voi putea să mă uit împreună cu fiica mea la gimnastică şi nu va avea aceleaşi amintiri. E un lanţ întreg de eşecuri care au dus la acest moment. Nu e o întâmplare, era previzibil, ce nu ştiam încă era când se va întâmpla. Pentru că aşa e România acum. O ţară care nu mai ştie să lupte, o ţară în care „merge şi aşa” e motto-ul tuturor, o ţară în care pregătirea, respectul faţă de muncă, ambiţia, dorinţa de a fi mai bun, nu înseamnă nimic.
Gimnastica e de fapt cea care a rezistat cel mai mult. Decăderea a început imediat după revoluţia din 1989, nu a fost bruscă, abia acum însă vedem rezultatele reale. Ne va fi greu să ne întoarcem în vârf, dacă o vom face vreodată. Pentru că succesul se construieşte. Rar e brusc.