Jurnalul.ro Sport Fotbal international Europa League. Viktoria Plzen - Astra Giurgiu 1-2. Alibec a fost DECISIV

Europa League. Viktoria Plzen - Astra Giurgiu 1-2. Alibec a fost DECISIV

Astra Giurgiu a învins echipa cehă Viktoria Plzen, scor 2-1 (1-0), în meciul disputat joi pe Doosan Arena, în cadrul Grupei E a a competiției de fotbal Europa League.

Campioana României a deschis scorul prin Denis Alibec, în minutul 41. Același Alibec, cel mai bun om de pe teren, a contribuit la autogolul lui Tomas Horava (64). Silviu Lung jr a apărat în minutul 86 un penalty executat de Horava, dar mingea a ajuns la fotbalistul ceh, care a înscris.

În dificultate în Liga I, Astra a avut o evoluție peste așteptări, cea mai bună din acest sezon alături de returul cu West Ham, și s-a impus meritat, într-un meci în care nu au jucat Filipe Teixeira și Daniel Niculae.

În startul meciului, campioana României a fost mai periculoasă, acționând pe contraatac. Alibec a fost bine găsit la marginea careului advers în minutul 5, dar și-a prelungit prea mult mingea. În minutul 10, Alibec a avut o șansă uriașă, când a scăpat singur cu portarul, care a apărat șutul atacantului român.

După un minut a fost rândul echipei cehe să aibă o ocazie clară. Gazdele au fost și mai aproape de gol în minutul 18, prin căpitanul Marek Bakos, la o ieșire greșită a lui Silviu Lung jr.

Tot pe contraatac, Alibec a trimis pe lângă poartă în minutul 23. După un minut a venit șutul destul de slab al lui Takayuki Seto, pe centrul porții, pentru ca la una din fazele următoare gazdele să rateze deschiderea scorului prin fundașul Lukas Hejda, urcat surprinzător în atac.

Fazele s-au succedat destul de rapid la ambele porți. Alibec, foarte activ, a trimis o minge prinsă cu siguranță de portarul gazdelor, iar replica Viktoriei a venit prin câteva șuturi. Budescu a expediat balonul peste bară în minutul 40.

În minutul 41, Alibec a reușit în fine deschiderea scorului, trimițând la colțul scurt după o recuperare a lui Boubacar și o pasă rafinată a lui Budescu.

Autorul golului, tot pe contraatac, putea izbuti dubla, în minutul 43, iar în minutul 45 Fabricio a executat destul de bine o lovitură liberă.

Echipa din Giurgiu a încheiat meritat în avantaj prima repriză și a început curajos și actul secund, Budescu pasându-i lui Alibec, al cărui șut a fost apărat de portarul Kozacik (50).

O greșeală a lui Lazic l-a adus pe Limbersky la un pas de egalare (55).

Budescu a șutat fără preluare aproape de buturile adverse (62).

Două minute mai târziu, după o nouă recuperare a lui Boubacar, Alibec a vrut să centreze, dar mingea a fost deviată în proprie poartă de Horava.

Campioana Cehiei a acuzat șocul primirii golului și mult timp nu a creat pericol. Scorul putea lua proporții în minutul 73, la șutul lui Budescu.

Krmencik, cu o lovitură de cap, putea reduce din handicap (81).

Gazdele au primit un penalty controversat, după intervenția lui Boubacar asupra lui Poznar. Lung jr a apărat execuția lui Horava, dar mingea a ajuns la același jucător, care a marcat (86).

Lung, cu o paradă spectaculoasă, s-a opus unei egalări nedrepte (88).

Viktoria Plzen, o echipă robustă, meticuloasă, fără imaginație, a ajuns la o serie de 12 meciuri fără succes în cupele europene.

Învinsă în primele două partide (2-3 acasă cu Austria Viena și 0-4 în deplasare cu AS Roma), Astra a obținut acum primele sale 3 puncte în Europa League și continuă să spere că va trece de faza grupelor. Următorul său meci în această competiție va fi revanșa de pe teren propriu contra Viktoriei, pe 3 noiembrie.

Viktoria Plzen — Astra Giurgiu 1-2 (0-1) 
Au marcat: Tomas Horava (86), respectiv Denis Alibec (41), Tomas Horava (64 — autogol) 
Tomas Horava a ratat un penalty (86), apărat de Silviu Lung jr 
Plzen, Doosan Arena 
Europa League — Grupa E

Au evoluat echipele:

Viktoria: 1. Matus Kozacik — 14. Radim Reznik, 2. Lukas Hejda, 22. Jan Baranek, 8. David Limbersky — 11. Milan Petrzela, 20. Ergys Kace, 7. Tomas Horava, 9. Martin Zeman (19. Jan Kovarik, 76) — 12. Michal Duris (18. Tomas Poznar, 53), 23. Marek Bakos (căpitan; 15. Michal Krmencik, 66). Antrenor: Roman Pivarnik. 
Rezerve neutilizate: 13. Petr Bolek — 3. Ales Mateju, 17. Patrik Hrosovsky, 25. Jakub Hromada.

Astra: 1. Silviu Lung jr — 5. Vlatko Lazic, 22. Cristian Săpunaru, 2. Geraldo Alves, 4. Fabricio, 13. Junior Morais (căpitan) — 20. Florin Lovin (15. Cristian Oros, 90+3), 8. Takayuki Seto, 19. Boubacar Mansaly — 7. Denis Alibec (11. Daniel Florea, 90+1), 10. Constantin Budescu (31. Alexandru Ioniță II, 83). Antrenor: Marius Șumudică. 
Rezerve neutilizate: 12. George Gavrilaș — 14. Romario Moise, 17. Viorel Nicoară, 77. Alexandru Stan.

Arbitru: Aleksei Eskov; arbitri asistenți: Dmitri Mosiakin, Igor Demeșko; arbitri asistenți adiționali: Aleksei Nikolaev, Aleksandr Egorov; arbitru de rezervă: Aleksei Lunev (toți din Rusia) 
Delegat UEFA: Armen Minasian (Armenia), observator UEFA pentru arbitri: Miroslav Vitkovic (Croația) 
Cartonașe galbene: Baranek (66), Krmencik (83), Boubacar (84), Petrzela (90)

AGERPRES

Subiecte în articol: astra giurgiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri