Suntem într-o săptămână dominată de ”europenism”. Reuniunile programate în serie la Bruxelles anunță noi strategii comerciale, o reevaluare a tratamentului marilor companii puternic subvenționate și o întărire a politicii proprii de apărare a UE. Toate sunt subsumate conceptului ”mai multă Europă”, accentuat pe latura financiară de bugetele debordând de zerouri alocate pentru relansarea economiei puse la pământ de criza COVID- 19. Este clar în pregătire o ofensivă a Uniunii Europene care să dea răspunsuri coerente față de situația fluidă din relațiile internaționale pe care pandemia a acentuat-o brusc. Concurența crescută dintre cele trei blocuri -SUA, China, UE-anunță de mai mult timp ciocniri ale marilor plăci tectonice aducătoare de cutremure. Cu vigilența crescută, ca în proverbul rusesc ”frica face iepurelui ochii mari”, Uniunea Europeană vrea să-și întărească mecanismele de reacție. Am putea spune că mișcările în curs de la Bruxelles arată că Europa nu mai poate fi luată drept proasta Planetei în farsa care se joacă în economia mondială.
Margreth Vestager, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, a prezentat proiectul unui mecanism pentru protejarea blocului comunitar contra grupurilor non-europene, care, beneficiind de subvenții, perturbă concurența. Se trece la o ”reciprocitate efectivă” care marchează ”ieșirea din naivitate”, termeni care vor îmbrăca în decizii tratamente mai dure față de marii jucători care plimbă profiturile prin paradisuri fiscale și pozează în Europa în campionii liberalismului economic, având dinamismul umflat de pânzele subvențiilor primite acasă. Vestager, noua ”Doamnă de Fier” a Europei, după ce a refuzat în ediția trecută a Comisiei fuziunea Siemens-Alstom, a schimbat foaia și pledează acum pentru reglementări interne care să susțină competitivitatea cu arme egale. Care vor fi ”perlele coroanei” alese de Bruxelles să întărească industria europeană lăsată în urmă de capacitatea de inovare și de penetrare a concurenților vom vedea în curând. Corelat se impune și o strategie nouă comercială în schimburile cu restul lumii, adaptată ca răspuns la partenerii mai agresivi. Va fi o definire mai clară în balansul Chinei, definită când ”rival sistemic”, când ”partener UE”, dar și față de atitudinea SUA, dispuse la măsuri unilaterale dure de sancționare a companiilor europene. În fine, reuniunea de marți 16 iunie a miniștrilor Apărării s-a concentrat pe un răspuns al UE la amenințările specifice din capitolul Defence. O ”amortizare” în NATO a deciziei administrației Trump de retragere masivă de trupe din Germania și a tensiunii UE cu Turcia în problema embargoului de arme spre Libia, subiecte neincluse pe ordinea de zi a reuniunii din 17-18 iunie, arată diferențe de abordare și de priorități la nivelul Alianței.
Cum poate ”juca” România cartea ei în perspectiva distribuirii de noi roluri ale UE? Dacă măsurile de amploare anunțate de Bruxelles nu vor deveni în practică un pistol cu apă, atunci se impune o implicare mai puternică în trendul ”mai multă Europă”. Observăm însă ezitări politice la nivelul reprezentantului României în Consiliul European, blocat de viziunea lui îngustă de demolare a opoziției interne și a Parlamentului. Nici un anunț tranșant nu vine de la Cotroceni, iar guvernul, mereu sub spectrul debarcării, nu are amploarea și experiența negocierilor cu partenerii europeni. Dacă UE vrea să iasă din postura de proasta lumii, nici România nu trebuie să fie luată de proasta Europei.