EUROVISION 2016. Piesa aleasă de Ucraina să o reprezinte la concursul Eurovision, "1944", care a declanşat o polemică în Rusia fiindcă evocă deportarea de către Stalin a tătarilor din Crimeea, a câştigat marea finală, potrivit platformei Youtube, scrie agerpres.ro.
Competiţia a putut fi urmărita live pe contul de Youtube şi pe site-ul oficial Eurovison.
Jamala, interpretă de jazz care a ajuns vedetă la nivel naţional, a câştigat finala Eurovision cu un punctaj cumulat de voturi.
Textul în engleză al piesei este scris chiar de ea, fiind inspirat din amintirile străbunicii sale, deportată cu cei cinci copii din Crimeea, alături de alţi circa 240.000 de tătari.
Președintele Ucrainei, fericit de victorie
Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a salutat duminică "incredibila" victorie a interpretei Jamala la concursul Eurovision cu o piesă care evocă deportarea de către Stalin a tătarilor din Crimeea, transmite AFP.
"Da!!!", a scris pe Twitter Petro Poroşenko. "O prestaţie şi o victorie incredibile! Toată Ucraina îţi adresează un mare mulţumesc, Jamala!".
Oficiali politici de la Moscova şi din Crimeea au protestat împotriva acestei alegeri destinate, potrivit lor, să denigreze Rusia, după ce aceasta a anexat, în martie 2014, peninsula ucraineană Crimeea.