Jurnalul.ro Ştiri Educatie Evaluarea Națională 2022: Elevii susțin proba scrisă la Matematică

Evaluarea Națională 2022: Elevii susțin proba scrisă la Matematică

Absolvenții claselor a VIII-a susțin proba scrisă la matematică în cadrul Evaluării Naționale

De asemenea, proba la Limba şi literatura maternă pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfășura, vineri, 17 iunie.
Marţi,  7 iunie, a avut loc proba scrisă la Limba şi literatura română, unde au participat 148.891 de elevi şi 6.668 au absentat.

Primele rezultate vor fi afişate joi, 23 iunie, până la ora 14,00.
Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie, între orele 16,00 - 19,00, şi 24 iunie, între orele 8,00 - 12,00. Acestea pot fi depuse și prin mijloace electronice. Contestatarii trebuie să completezw, semneze şi depună şi o declaraţie-tip în care precizează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afişate joi, 30 iunie.

"Probele încep la ora 9,00, când candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne. Precizăm că, la probele scrise ale Evaluării naţionale - 2022, candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul. Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta", transmite Ministerul Educaţiei.

Probele sunt monitorizate audio-video.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri, care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi a telefoanelor mobile şi a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare. Se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen în acest scop. Nu sunt acceptaţi în examen candidaţii care refuză depozitarea obiectelor.

Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea Evaluării naţionale. Numărul va fi disponibil pe durata probelor scrise -14 şi 16 iunie, între orele 8,00 - 16,00 și vineri, 17 iunie, între orele 8,00 -14,00.

Media generală obţinută în cadrul Evaluării naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial. 

Subiecte în articol: evaluare nationala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri