Potrivit calendarului oficial, acestea urmează să fie publicate pe 8 iulie, însă este posibil ca procesul să se încheie mai devreme, după ce rezultatele inițiale au fost afișate cu o zi înainte de termenul prevăzut.
Examenul a debutat pe 22 iunie 2026 cu proba scrisă la Limba și literatura română, urmată de proba la Matematică, desfășurată pe 24 iunie. Rezultatele inițiale au fost publicate pe 30 iunie, iar în perioada 1–3 iulie elevii au putut solicita vizualizarea lucrărilor și au depus contestații.
Soluționarea contestațiilor
Ministrul Educației, Mihai Dimian, a prezentat, sâmbătă seara, o actualizare privind procesul de reevaluare a lucrărilor. Potrivit acestuia, evaluarea contestațiilor este aproape finalizată.
„Stadiul evaluării contestațiilor de la Evaluarea Națională:
- Limba și literatura română: 90,5% (1.809 evaluări rămase);
- Matematică: 90,7% (910 evaluări rămase);
- Limba și literatura maternă: 98,5% (10 evaluări rămase).
Continuăm luni”, a transmis ministrul Educației pe Facebook.
Citiți și Rezultate Evaluarea Națională 2026: 79% dintre elevi au luat peste 5, doar 7 medii de 10
Afișarea rezulatelor finale
Conform calendarului admiterii la liceu, după publicarea rezultatelor finale urmează afișarea ierarhiei județene a absolvenților, pe 9 iulie. În perioada 13–20 iulie, elevii vor completa fișele cu opțiunile pentru admiterea la liceu, repartizarea computerizată fiind programată pentru 22 iulie.
Ulterior, între 23 și 27 iulie, candidații admiși vor depune dosarele de înscriere la unitățile de învățământ în care au fost repartizați, potrivit observatornews.ro.