Jurnalul.ro Ştiri Externe Evaziunea fiscală depăşeşte în Grecia 60 de miliarde de euro anual

Evaziunea fiscală depăşeşte în Grecia 60 de miliarde de euro anual

de Redacția Jurnalul    |   

Guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, Yannis Stournaras, a afirmat că evaziunea fiscală în ţară depăşeşte 60 de miliarde de euro anual, informează publicaţia Ekathimerini.

Veniturile oficiale declarate în Grecia totalizează 80 de miliarde de euro, în timp ce consumul totalizează 140 de miliarde de euro, iar consumul nu este însoţit de un declin al economiilor, care continuă să crească, susţine Stournaras într-un interviu acordat site-ului de ştiri in.gr.

"Suntem consideraţi campionii Europei" la evaziune fiscală, în pofida progreselor înregistrate cu majorarea veniturilor fiscale ca procent din PIB, a declarat Stournaras.

Acesta a adăugat, referindu-se la creditele neperformante (NPL), că este pregătită pentru a fi trimisă viitorul ministru de Finanţe al ţării o iniţiativă legislativă care va cuprinde un cod deontologic comun pentru fondurile care administrează NPL.

De asemenea, susţine guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, pentru a reduce diferenţa între dobânzile la depozite şi credite trebuie îmbunătăţită concurenţa în sistemul bancar, ajutând băncile mai mici şi solicitând Guvernului să ofere condiţii de concurenţă egale.

Stournaras şi-a exprimat încrederea că Grecia îşi recâştiga ratingul de tip "investment-grade" (recomandat pentru investiţii) în 2023, după 12 ani în care a fost retrogradată la "junk" (nerecomandat pentru investiţii), şi a reiterat că ţara are nevoie de un Guvern cu o viziune pe termen lung.

Pe ansamblul anului trecut, PIB-ul Greciei a crescut cu 5,9%.

Dar creşterea costurilor cu energia şi inflaţia au determinat Guvernul de la Atena să previzioneze un avans al economiei de doar 2% în 2023.

Performanţa sa economică este esenţială pentru îndeplinirea obiectivului de revenire la un calificativ "investment-grade". 

Subiecte în articol: evaziunea fiscala grecia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri