muzică originală: Vasile Șirli
asistenți regie: Radu Ghilaș și Robert Vlad
asistent scenografie: Anda Pop
distribuție: Ionuț Cornilă, Dumitru Năstrușnicu, Călin Chirilă, Cosmin Maxim, Ada Lupu, Diana Roman, Doru Aftanasiu, Horia Veriveș, Răzvan Conțu, Mălina Lazăr, Petronela Grigorescu, Andrei Sava, Andreea Boboc, Diana Chirilă, Haruna Condurache, Radu Ghilaș, Robert Agape, Alexandra Azoiței, Mara Bărbărie, Iustin Căuneac, Ionuț Cozma, Luca Gumeni, George Gușuleac, Valentin Mocanu, Eduard Pîslariu, Anamaria Rusu, Marian Stavarachi
Dramaturgul și poetul elisabetan Thomas Middleton (1580-1627), montat acum pentru prima dată în România, a fost unul dintre cei mai prolifici autori englezi ai secolului al XVII-lea, fiind supranumit de criticii britanici „celălalt Shakespeare al nostru”. De altfel, Middleton a colaborat cu Shakespeare la scrierea unor scene din Timon din Atena, iar după moartea acestuia, Middleton a fost singurul autor căruia Compania Shakespeare i-a încredințat piesele shakespeariene pentru a le adapta.
Cele mai de succes tragedii ale sale sunt The Changeling și Women Beware Women (O tragedie veninoasă), cea din urmă fiind publicată pentru prima dată în 1657.
Piesa lui Thomas Middleton, montată de Silviu Purcărete, expune o lume lipsită de moralitate, devorată de ipocrizie, răzbunare și manipulare, de pofte trupești și de înavuțire; o tragedie condimentată cu accente comice, care reușește să ofere o portretizare exactă a unei societăți de acum 400 de ani, oglindă perfectă a lumii de astăzi.
Ada Lupu (în rolul Liviei): „Pentru mine este o mare bucurie și o provocare să lucrez la acest rol de compoziție. Repetițiile cu Silviu Purcărete sunt ca un continuu moment de grație, iar pentru încrederea pe care mi-a acordat-o oferindu-mi acest rol și generozitatea cu care m-a ajutat să construiesc personajul, îi sunt profund recunoscătoare. Cred foarte mult în acest spectacol.”
Mălina Lazăr (în rolul Biancăi): „Privilegiul de a lucra cu Silviu Purcărete a produs, fără îndoială, frământări esențiale în procesul meu de lucru ca actriță. Fie ca îmi amintesc de Bufonul din Antonin Artaud. Familia Cenci, fie ca mă gândesc la Bianca din O tragedie veninoasă, simt că personajele atât de migălos conturate de Silviu Purcărete mă poartă alături de ele spre înțelegerea unor lumi noi, a unor universuri complexe, dar intrigante, și spre probarea unor noi modalități de expresie artistică.”
Răzvan Conțu (în rolul lui Leantio): „Sunt profund recunoscător pentru întâlnirea cu regizorul Silviu Purcărete. Lumea spectaculară pe care domnia sa o propune este fascinantă și m-a hipnotizat încă de pe vremea când eram licean și veneam la Iași să văd spectacole precum Cafeneaua și Pălăria florentină. Ca tânăr actor la început de drum, este o șansă uriașă să lucrezi cu un regizor de o așa imensă generozitate artistică. În aceeași măsură, sunt entuziasmat de faptul că acest spectacol este rodul muncii unor oameni de teatru deosebiți, cu care îmi doream să mă întâlnesc ca artist, și anume scenograful Dragoș Buhagiar și compozitorul Vasile Șirli. Repetițiile au însemnat pentru mine un izvor de cunoaștere. De la momentul zero al repetițiilor și până în ziua premierei, am simțit că toată echipa (colegii mei de scenă, cât și cei care din afara scenei investesc multă muncă) a fost acaparată de o atmosferă specifică a unei lumi atipice, care a servit căutărilor noastre artistice. Personajele create de Thomas Middleton au un destin tragic și trăiesc cu patimă. De pildă, personajul Leantio, care după o viață nu tocmai ușoară, se îndrăgostește ca printr-un vis de Bianca. Iar ca printr-un coșmar, o și pierde. Există multă substanță și profunzime în această partitură actoricească. Iar pentru a înțelege limpede patima cu care-și trăiește viața Leantio, am urmărit să găsesc în sufletul meu cele mai pure sentimente dar, totodată, și cele mai întunecate.”
O tragedie veninoasă, cel de-al șaselea proiect al regizorului Silviu Purcărete lansat pe scena Naționalului ieșean, vine la scurt timp după montarea de succes Antonin Artaud. Familia Cenci, producție care a primit nu mai puțin de trei nominalizări la Gala Premiilor UNITER 2023: „Cel mai bun spectacol”, „Cea mai bună scenografie – Dragoș Buhagiar”, „Cea mai bună actriță în rol secundar – Ada Lupu”. În 2022, la cea de-a 30-a ediţie a Galei Premiilor UNITER 2022, un alt proiect al Naționalului ieșean, „Plugarul și Moartea” de Johannes von Tepl, este desemnat „Cel mai bun spectacol al anului”, recunoaștere la care se adaugă și Premiul pentru creativitatea video design-ului și mapping-ului, oferit lui Andrei Cozlac.
În același an, la Festivalul Internațional de Teatru „Theater at the Crossroads” din Serbia, producția și-a îmbogățit palmaresul cu alte patru premii: „Cel mai bun spectacol”, „Cea mai bună scenografie” (Dragoș Buhagiar), „Cel mai bun video design” (Andrei Cozlac) și „Cel mai bun rol masculin” (Călin Chirilă).
Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani.
Foto: Iulian Ursachi