Jurnalul.ro Cultură Evenimente organizate de reprezentanțele Institutului Cultural Român cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei

Evenimente organizate de reprezentanțele Institutului Cultural Român cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei

de Magdalena Popa Buluc    |   

În fiecare an, pe 21 martie, oamenii din întreaga lume sărbătoresc Ziua Mondială a Poeziei. Această zi este dedicată celebrării artei și expresiei poetice, într-un efort de a sublinia importanța poeziei în cultura și spiritualitatea umană.

Cu acest prilej, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Roma, Lisabona, Paris, Bruxelles, Stockholm și Beijing organizează evenimente culturale care pun în lumină contribuția semnificativă adusă de poeți și scriitori din întreaga lume. Ziua Mondială a Poeziei reprezintă nu doar o ocazie de celebrare a talentului poetic, ci și un moment de recunoaștere a rolului important pe care poezia îl joacă în conectarea oamenilor din diferite culturi și medii sociale.

În perioada 20-21 martie 2024 se desfășoară evenimentul anual organizat de membrii clusterului EUNIC Roma în colaborare cu Federația Unitară Italiană a Scriitorilor (FUIS) și sub patronajul Reprezentanței Comisiei Europene în Italia. Accademia di Romania din Roma susține participarea poetei Ruxandra Cesereanu la ediția din acest an. La Serata dedicată Zilei Mondiale a Poeziei participă poeți din Austria, Bulgaria, Elveția, Belgia, Italia, Lituania, Polonia, Portugalia, Cehia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Ungaria și Ucraina. Poeta s-a întâlnit cu publicul și la sediul Accademia di Romania din Roma, în cadrul ciclului „Miercurile literare”, alături de criticul literar prof. Giovanni Magliocco, de la Universitatea din Bari, și lect. dr. Ilona Duță, de la Universitatea din Craiova.

ICR Bruxelles, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Țărilor de Jos și Biblioteca Românească Olanda, susține organizarea evenimentului „Autorul ca traducător – povestea unui scriitor olandez care s-a îndrăgostit de literatura română”, dedicat lui Jan Willem Bos, unul dintre cei mai importanți promotori străini ai literaturii române. Evenimentul se va derula în data de 23 martie 2024, la Biblioteca OBA din Amsterdam și va avea două secțiuni: lansarea cărții De la Rin la Dunăre și înapoi – autobiografia mea românească de Jan Willem Bos (Editura Humanitas, 2022) și un dialog literar cu Maria Dicieanu (Biblioteca Românească Olanda), despre traducerea cărților românești în olandeză, la care vor participa reprezentanți ai mai multor edituri și profesioniști din domeniul cărții.

ICR Paris susține evenimentele organizate în cadrul Printemps des poètes. Wanda Mihuleac și Editions Transignum organizează două conferințe și o lectură-performance la Auditorium de la Halle Saint-Pierre din cadrul Musée d’Art brut, în data de 23 martie 2024, ora 15:00. Cu această ocazie, academicianul Ion Pop, profesor universitar, teoretician al avangardei literare, poet, critic și istoric literar român, va susține conferința „Avangarda suprarealistă română în context internațional”. Totodată, ICR Paris și lectoratul de limba română de la Sorbonne Nouvelle, reprezentat de lectorul de limba română, Crina Bud, vor organiza în sala lectoratului de limba română din cadrul Université Sorbonne Nouvelle, în 28 martie 2024, o conferință tot pe tema „Avangarda suprarealistă română în context internațional”, cu precădere în context european.

ICR Lisabona, în colaborare cu Ambasada României în Republica Portugheză și cu sprijinul Asociației Portugheze a Scriitorilor și al Editurii Guerra e Paz, organizează o primă ediție a „Printemps des poètes” (Primăvara poeților), care îi va reuni pe scriitorii portughezi Luís Filipe Castro Mendes, José Manuel de Vasconcelos, Ana Marques Gastão, Fernando Pinto do Amaral și pe scriitorul român Dinu Flămând. Această întâlnire literară se va desfășura la librăria FNAC Chiado, în data de 28 martie 2024, începând cu ora 18.00.

ICR Stockholm a organizat cea de-a douăsprezecea ediție a Atelierului de traduceri româno-suedez, împreună cu Centrul Național al Cărții (CENNAC) și cu Uniunea Scriitorilor din Suedia (Författarförbundet). Poeții participanți la această ediție, Mihók Tamás și Daniela Vizireanu din România, respectiv Ylva Gripfelt și Lizette Romero Niknami din Suedia, au lucrat împreună, timp de o săptămână, și și-au tradus reciproc operele în limbile română și suedeză și le-au citit unui public interesat de poezia contemporană. Lectura a fost urmată de o dezbatere în limba engleză, moderată de Rebecka Bulow, care a contribuit la buna înțelegere a procesului de traducere.

ICR Beijing a organizat un eveniment desfășurat în colaborare cu Ambasada Franței și Institutul Francez din China, în cadrul „Le Printemps des poetes”. ICR Beijing a participat cu șase poezii sonore, scrise și recitate de Tristan Tzara: Pour Compte (6.02), from Phases, 1949; L'amiral Cherche Une Maison à Louer (Tristan Tzara, Marcel Janco, Richard Hulsenbeck); Dada Into Surrealism (1959); Toto Vaca (Maori song), 1924; An Petro, 1924; La Panka, 1916-17. Evenimentul a avut loc la Institutul Francez în prezența a trei poeți: un poet francez/vietnamez, un poet belgian și un poet din Maroc. 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri