Jurnalul.ro Ştiri Educatie Examen în sala de sport pentru viitorii medici

Examen în sala de sport pentru viitorii medici

de Monica Cosac    |   

Ieri a fost o zi cu emoţii pentru tinerii care îşi doresc să devină medici: a avut loc examenul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din Bucureşti. Deşi nu mai este concurenţa din anii ’80 – ’90, când se luptau mai mult de 12 concurenţi pe un loc la Medicină, anul acesta au fost, totuşi, cei mai mulţi candidaţi înscrişi din ultimii trei ani. La Medicină Generală, de exemplu, au concurat trei pe un loc, la Medicină Dentară sunt 448 de candidaţi pe 180 de locuri, iar la farmacie 181 de candidaţi pe 150 de locuri. Ca să aibă loc toţi candidaţii, UMF Carol Davila a trebuit să organizeze examenul şi în săli mai puţin convenţionale, cum ar fi: sala de sport a instituţiei de învăţământ. Examenul a durat două ore și jumătate, iar candidații au avut de răspuns la 100 de întrebări. Cei care nu reușesc să obțină un loc la buget, vor plăti o taxă de şcolarizare de 9.000 de lei pe an.

 

Subiecte în articol: admitere UMF
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri