Jurnalul.ro Ştiri Social Explicațiile specialiștilor despre eficacitatea vaccinului anti-COVID „Nu știm exact cât durează această protecție”

Explicațiile specialiștilor despre eficacitatea vaccinului anti-COVID „Nu știm exact cât durează această protecție”

de Monica Cosac    |   

Vestea că vaccinul anti-COVID dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech are o eficacitate de peste 90% a dat speranțe uriașe oamenilor, în plină pandemie de coronavirus. Medicul Vlad Mixich, expert în politici de sănătate și fost vicepreședinte al Agenției Naționale a Medicamentului, spune că bucuria ar trebui să fie, deocamdată, moderată, deoarece datele anunțate până acum relevă că serul protejează cel puțin 28 de zile de la prima administrare, însă nu se știe exact cât durează această protecție și, foarte important, nici care este tipul de eficacitate.

 

Toți avem nevoie de vești bune și de speranță, dar „realitatea e cel puțin la fel de importantă ca speranța”, spune Vlad Mixich, care oferă și câteva clarificări despre vaccinul-candidat anti-COVID-19 anunțat de Pfizer/BioNTech. „În primul rând trebuie înțeleasă diferența dintre eficacitatea și eficiența unui vaccin. Eficacitatea poate fi asemănată cu testarea unei noi mașini în condiții foarte controlate (de laborator), în timp ce eficiența ne spune cum se comportă mașina respectivă în viața reală, unde mai dă într-o groapă neașteptată, mai trece peste un cui pe stradă. Procentul de 90% anunțat ieri pentru vaccinul-candidat se referă la eficacitatea lui, adică la cum se comportă în condiții foarte atent controlate. Apoi, rata respectivă este cea măsurată la 7 zile după administrarea celei de-a doua doze a vaccinului (28 de zile după prima doză) și nu știm, încă, cum va varia această eficacitate în continuare. Trebuie să așteptăm datele”, a explicat specialistul pe Facebook. 

 

3 tipuri diferite de eficacitate

 

Mai mult, există trei tipuri de eficacitate a unui vaccin: protejează împotriva infecției cu coronavirus, protejează împotriva bolii COVID-19 sau doar împotriva formei severe a bolii COVID-19.

Cea mai de dorit este prima variantă, însă în prezent „nu știm exact la care dintre cele trei tipuri de eficacitate se referă pragul de 90% anunțat pentru vaccinul-candidat”, mai spune specialistul, explicând că există vaccinuri (ca unele vaccinuri gripale) la care s-a observat eficacitate doar împotriva severității bolii, ceea ce înseamnă că virusul este încă transmis. De asemenea, importante sunt datele referitoare la protecția oferită bătrânilor, cea mai vulnerabilă categorie la COVID-19. „Și în cazul altor vaccinuri, bătrânii sunt mai puțin protejați decât alte categorii. Rămâne și aici să vedem rezultatele”, arată Mixich. 

 

„Cel mai îmbucurător lucru din anunțarea acestor rezultate foarte preliminare este că vaccinurile dezvoltate pe baza acestei tehnologii (n.r.- ARNmesager) par să funcționeze”

Vlad Mixich, expert în politici de sănătate

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri