Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Expoziție CARTIERUL EVREIESC DIN BUCUREȘTI - PIONIERII LOCUINȚEI MODERNE DIN PERIOADA INTERBELICĂ

Expoziție CARTIERUL EVREIESC DIN BUCUREȘTI - PIONIERII LOCUINȚEI MODERNE DIN PERIOADA INTERBELICĂ

de Magdalena Popa Buluc    |   

Prin prezenta expoziţie de fotografie de arhitectură, iniţiată de UAR, Sectorul 3, autorii și-au propus să pună în valoare identitatea culturală şi istorică locală a unor imobile rezidenţiale reprezentative pentru arhitectura modernistă a capitalei, blockhaus-uri sau vile, realizate în perioada interbelică în vechiul Cartier Evreiesc al Bucureştiului.

Expoziția noastră prezinta o „colecţie” de blocuri/vile de mici dimensiuni, cu două-trei nivele, din zona centrală a orașului, pe teritoriul actual al sectorului 3, o mică parte din locuințele de acest fel, răspândite în Bucureşti.

 

Zona studiată reprezintă o relicvă unică a ceea ce a fost cândva cartierul evreiesc, aflat pe malul stâng al Dâmboviţei şi care a scăpat parţial de demolările anilor ’80. Zona încă păstrează amintirea mahalalelor bucureştene autentice şi în care în care retrăim atmosfera perioadei interbelice, când diversitatea etnică, arhitecturală şi urbanistică, compunea un spectacol autentic.

 

Cartierul evreiesc avea de la cocioabe, la case cochete în stil parizian, case-vagon cu prăvălie la stradă şi sinagogi. În perioada interbelică cartierul a căpătat un aer modern, cu vile cu decoraţie art-deco şi blockhaus-uri confortabile ce au completat peisajul. Străduţele pietruite şi întortocheate ce şerpuiau între arterele principale – Calea Călăraşilor şi Calea Dudeşti – au generat o ambianţă aparte.

 

Autorii expoziţiei au căutat să reconstituie, prin fotografiile prezentate, aceea atmosferă caracteristică străzilor din Cartierul evreiesc.

 

Expoziția ”Cartierul evreiesc din București. Pionierii locuinței moderne din perioada interbelică” va fi deschisă spre vizitare la Teatrul Evreiesc de Stat între 12 noiembrie și 22 decembrie.

 

Vernisaj: Duminică 12 noiembrie, ora 18.30, la Teatrul Evreiesc de Stat, în cadrul Festivalului ”Zilele Europene ale Culturii Evreiești”

 

 

Subiecte în articol: Cartier Evreiesc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri