Sunteți familiarizați cu această expresie înflorită în argoul autohton (universitar), însoțită deseori de un gest edificator al mâinii? „«Olaie» - scris astăzi și sub forma «o laie» -, cu înțelesul de «nimic», este un termen întâlnit, după unii cercetători, în scris, pentru prima oară, la noi, în opera lui Geo Bogza. Un cuvânt larg răspândit, începând cu anii ’40, mai întâi în mediile studențești («la pachet» cu «lulu» și «mișto»), ajuns un termen întrebuințat relativ des printre tineri în perioada comunistă”, ne-a lămurit etnologul Gheorghiță Ciocioi.
Rădăcini în interbelic
În albia subiectului: „Expresia provine din turca modernă unde «olay» are înțelesul de «eveniment», «fenomen» (al), «extraordinar» (și sub forma «olağanüstü»). În unele expresii turcești cu sensul de la noi: «nemaipomenit» - în fapt, o mirare, care arată că nu s-a întâmplat/ făcut nimic («mare scofală»/ «a făcut pe mă-sa»)”. Și o presupunere: „Cel mai probabil, «olay» a fost preluat de români prin desele contacte dintre studenții români și turci din perioada interbelică”.
Foc dinspre femei
Dinspre turcici, un cuvânt cu vino-‘ncoa: „nur”. Are cuvântul Gheorghiță Ciocioi: „E vorba despre farmecul unei femei, grația sa, calitatea de a plăcea, de a deveni atrăgătoare (pentru un bărbat). Plural: nuri. Este un termen intrat în română din limbile turcice, fiind un împrumut din arabă: «nūr» - «lumină», «strălucire» (din rădăcina «nwr», prezentă și în cuvântul minaret - far, turn de lumină). Întâlnit, de asemenea, în persană și tadjică. Înrudit cu cuvântul aramaic nūr/nūrā - «foc» (nūru/nīru are același înțeles în akkadiană). Nur = lumen [Codex Cumanicus, 1303]”.
Infiltrare dinspre persană
Mai departe, două nume cu înțelesuri uitate: „Bahcevan” și „Madgearu”. Să le luăm pe rând: „Bahcevan este un nume întâlnit, mai ales, la românii din Basarabia. Ajuns în Balcani și la noi pe filieră turcă. Se tălmăcește prin «grădinaru’». «Bahçe», în turcă, are înțelesul de «grădină» (Bahçesaray și Dolmabahçe cuprind, ca nume, acest termen). Bahçıvan («grădinarul»), la turci, a fost preluat din persană, unde «bāġçe-bān»/«baġçe-wān» are înțelesul de «supraveghetorul grădinii», «îngrijitorul grădinii». Cea mai veche menționare într-o limbă turcică a numelui persan al grădinii: bakča [Codex Cumanicus, 1303]”.
Pribeag la nord de Dunăre
Dar Madgearu? Din nou etnologul Gheorghiță Ciocioi: „Este un nume cunoscut la noi mai cu seamă prin economistul, sociologul și omul politic Virgil Madgearu (1887-1940). Numele nu are vreo legătură cu naționalitatea maghiară, așa cum ar părea la prima vedere, fiind unul turcesc (muhacir/ muagir), ajuns la noi pe filieră bulgară (purtat fiind la sud de Dunăre mai cu seamă de armeni, greci, turci). Madgear/ Madjar(in), în bulgară, dialectal, se tălmăcește prin refugiat, migrant, băjenar. În turcă, muhacir/muagir/ moagir este un împrumut din arabă: muhācir. Provine din rădăcina arabă «hcr», care înseamnă «migrare», «băjenie», «pribegie»”.
„Brandoșii”, o istorie subiectivă
Și pentru că nu s-au stins încă ecourile „mucenicilor”, iată o istorisire sinceră (marca Gheorghiță Ciocioi): „Ca în imaginea alăturată arătau «mucenicii» copilăriei mele din nordul Teleormanului. Se numeau «brandoși», la fel ca în sudul Argeșului, parte din Oltenia și parte din Vlașca. Un nume ce provine din slavona bisericească: «Bran» = război, luptă (БРАН, бранта̀ - Война, битка, бой, борба); «duși» = oameni. Așadar, sfinți militari, ostași - exprimându-se limpede numele praznicului”.În completare: „Sărbătoarea mai este numită, de asemenea, pe scurt, «Sfinții». În alte părți ale țării este desemnată prin «măcinici»/«mucenici» - tot un termen de proveniență slavă (bisericească) cu înțelesul de «pătimitori de chinuri» - de la «măcenie»/«мъчение» = chinuri, torturi, munci)”.
Pionierii și mucenicii
Că tot am pomenit de „mucenici”: „Nu știu cine va fi fost «regizorul» cu suflet hain, în comunism, al sărbătorii sfinților 40 de mucenici din Sevastia... La școală, pe 9 martie, pionierii veneau pregătiți cu un bold («spilcă»), înțepându-se între ei: («simți, simți!»), iar uteciștii vorbeau deja de cele 40/44 de pahare care s-ar fi cuvenit a fi băute în acea zi. Mai aduceau aminte de sfințenia praznicului doar bătrânele ce împărțeau colăcei calzi ce închipuiau «mucenicii». Și calendarul de perete (chiar dacă în unii ani vedeai uneori aici, cu litere de-o șchioapă, câte un citat - legat de pacea între popoare - al «conducătorului iubit», ori vreo dată «însemnată» despre partid). Tăinuite într-un pod, viețile sfinților - tipărite înainte de ciuma roșie de Iorgu Dumitrescu - aveau să-mi arate cine erau cu adevărat mucenicii. Din acea clipă am înțeles că există Cer. Că 9 martie e cu adevărat o zi sfântă”.
Biserica Târcă, incursiune lingvistică
De unde până unde acest nume de biserică (din București)? „Poartă acest nume întrucât în cartier locuiau mai cu seamă «curățitori de piei (de animale)». Aceștia pregăteau pieile, curățindu-le și netezindu-le («tărka»), mai înainte ca ele să ajungă la tăbăcari (nu departe, pe Dâmbovița, se află, de altfel, biserica Sf. Apostol din Tabaci). În bună parte, lucrătorii erau de peste Dunăre - formând și satul Dudești-Cioplea în imediata apropiere (grădinari și «vițelari» deopotrivă) - de aici numele bulgăresc al îndeletnicirii. Biserica (din) Târcă a fost ctitorită de serdarul Radu Poenaru la 1820. De ceva vreme, se află în restaurare”, a sesizat Gheoghiță Ciocioi.
Similitudini
Termenii biserică și moschee au în esență aceleași semnificații. Gheorghiță Ciocioi: „Εκκλησία /ecclesia (gr./lat) = (loc de) adunare, reunire, iar geamie (cami) = adunare, reunire (derivat din rădăcina arabă cmˁ, camˁ - «a aduna», «a reuni»)”.
Dobrogea - nume și mitropoliți
„Deși s-a încercat (nu doar la noi) ca numelui Dobrogei să i se afle originea prin felurite combinații de cuvinte slave, turcești și tătărești, acesta este subliniat în chip limpede într-un Oğuzname din secolul a XV-lea, precum și de către istoricul bizantin Laonikos Chalkokondyles (1430- 1470): «țara» lui Dobrotiță - Dobruca-eli; Δοβροτίκεω χώρα”, menționa etnologul Gheorghiță Ciocioi într-o încercare de elucidare a misterului relaționat cu numele teritoriului dintre Dunăre și mare.
În vremea domniei lui Mircea
„Desprinderea de țaratul româno-bulgar de Târnovo a despotatului Dobrogei (nu doar politică, ci și din punctul de vedere al subordonării ecleziastice) - a urmat antropologul - începe însă din perioada predecesorului lui Dobrotiță, Balic. În timpul acestuia, Patriarhia Ecumenică, în 1325, îl va numi pe Metodie ca mitropolit al Varnei și Cărvunei (ultimul ierarh constantinopolitin cunoscut în ținut: Matei - mai înainte cu un veac de numirea lui Metodie). În 1359, Dobrogea va rămâne însă - pentru o vreme - fără mitropolit, Iachint fiind mutat mai întâi la Vicina, iar de aici la Curtea de Argeș. În curând, ținutul dintre Dunăre și mare avea să intre în componența Țării Românești. După domnia lui Mircea cel Bătrân, mitropoliți ai Patriarhiei Ecumenice vor fi consemnați în Dobrogea (de sud) abia peste un veac (Calist - 1483-1484)”.
„Bosoi”, nume de roman faimos
Ce conotații are patronimul Bosoi? „Este un nume de familie purtat de mai mulți români (dar și țigani, bulgari etc.), în Dobrogea, Muntenia, Moldova. Uneori, este cunoscut și sub forma Bosea. La origine, nume slav, întâlnit în Bulgaria, Rusia, Ucraina. Înțelesul acestuia: desculț. Însuși numele romanului «Desculț», al lui Zaharia Stancu, a fost tradus în rusă prin «Bosoi»”, a încheiat Gheorghiță Ciocioi.
„Olaie - scris astăzi și sub forma «o laie» -, cu înțelesul de «nimic», este un termen întâlnit, după unii cercetători, în scris, pentru prima oară, la noi, în opera lui Geo Bogza.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Olaie/ o laie este o construcție larg răspândită, începând cu anii ’40, mai întâi în mediile studențești («la pachet» cu «lulu» și «mișto»).”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Cel mai probabil, «olay» a fost preluat de români prin desele contacte dintre studenții români și turci din perioada interbelică.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„În alte părți ale țării este desemnată prin «măcinici»/«mucenici» - tot un termen de proveniență slavă (bisericească) cu înțelesul de «pătimitori de chinuri» - de la «măcenie»/«мъчение» = chinuri, torturi, munci).”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Deși s-a încercat (nu doar la noi) ca numelui Dobrogei să i se afle originea prin felurite combinații de cuvinte slave, turcești și tătărești, acesta este subliniat în chip limpede într-un Oğuzname din secolul a XV-lea.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog