Jurnalul.ro Tech Gadget Facebook se foloseşte de smartphone-uri pentru a asculta conversaţiile utilizatorilor, sugerează specialiştii în comunicare

Facebook se foloseşte de smartphone-uri pentru a asculta conversaţiile utilizatorilor, sugerează specialiştii în comunicare

Noi informaţii deranjante despre Facebook ies la iveală. Platforma de socializare ar putea „asculta” conversaţiile oamenilor tot timpul, cu ajutorul microfoanelor smartphone-urilor.

Ca răspuns la aceste avertizări ale specialiştilor, Facebook a precizat că într-adevăr aplicaţia „asculta” (recepţionează) ce se întâmplă în jur, dar doar pentru a descoperi ce ascultă sau vizionează oamenii, pentru a le sugeră ce să posteze.

Funcţia este disponibilă de câţiva ani, dar atenţionările recente ale profesorului universitar de comunicare în masă, Kelli Burns, au atras atenţia asupra acestui subiect.  

Burns, cadru didactic la Universitatea din Florida susţine că sistemul de ascultare al Facebook nu este creat pentru a-i ajuta pe utilizatorii aplicaţiei, ci pe advertiseri, care afişează bannere relevante pe reţeaua de socializare.

Specialista susţine că pentru a demonstra această ipoteză a purtat discuţii pe anumite teme (evident, cu telefonul în preajmă), iar când a deschis aplicaţia, a descoperit că publicitatea afişată este în concordanţă cu subiectele discutate.

Afirmaţiile sale sunt întărite de diferite poveşti care au circulat online. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Facebook a negat acuzaţiile: „Facebook nu utilizează microfonul pentru a influenţa publicitatea sau postările din News Feed sub nicio formă. Reclamele sunt afişate în funcţie de interesele utilizatorilor sau de alte informaţii demografice, dar sub nicio formă prin înregistrări adio.”

Potrivit independent.co.uk, Facebook menţionează în mod explicit că nu sunt înregistrate conversaţii, ci că foloseşte această funcţie audio pentru a şti ce se întâmplă în preajma telefonului, pentru a identifica preferinţele în materie de muzică, filme sau seriale.

Cei deranjaţi de această funcţie a celei mai populare platforme de socializare pot să dezactiveze accesul platformei de socializare la microfon din setările telefonului.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri