Jurnalul.ro Ştiri Observator FACIAS se aliază cu pasagerii care au avut de suferit: Stop umilinței în aeroportul Otopeni!

FACIAS se aliază cu pasagerii care au avut de suferit: Stop umilinței în aeroportul Otopeni!

de Redacția Jurnalul    |   

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului pune la dispoziția tuturor pasagerilor care au avut de suferit din cauza condițiilor umilitoare din aeroportul Otopeni un instrument juridic prin care se pot obține despăgubirile cuvenite.

Astfel, FACIAS pune la dispoziție pe site-ul www.facias.ro draft-ul unei acțiuni în răspundere civila delictuală prin care orice persoană prejudiciată poate să solicite despăgubiri la instanța competentă, în speță judecătoria Buftea.

 

FACIAS merge în instanță alături de reclamant

Orice cetățean poate descărca și completa acțiunea, iar FACIAS va interveni după depunerea cererii în instanță în fiecare proces pentru a susține drepturile încălcate.

FACIAS a semnalat, în mai multe rânduri, condițiile umilitoare pe care Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) le oferă călătorilor care tranzitează Aeroportul Internațional Henri Coandă: mizerie la toalete, lipsa aerului condiționat, spații învechite, nerenovate și neigienizate. Toate aceste neajunsuri fac insuportabilă șederea călătorilor aflați în tranzit sau ale căror curse au fost amânate sau chiar anulate. La toate acestea se adaugă și managementul defectuos al CNAB și al companiilor aeriene care conduce la greve ale personalului aeroportului dar și ale piloților.

 

FACIAS consideră că responsabili trebuie să plătească pentru umilințele, condițiile inumane la care au fost supuși pasagerii și îndeamnă să își apare drepturile pe cale judiciară.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri