Jurnalul.ro Ştiri Educatie Facultatea de Jurnalism a câștigat patru dintre premiile Senatului Universității București

Facultatea de Jurnalism a câștigat patru dintre premiile Senatului Universității București

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a câștigat patru dintre premiile Senatului Universității București, inclusiv marele premiu „Alumnus/Alumna” anului.

Marele premiu al Senatului UB a fost obținut de Monica Ulmanu, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (specializarea: Jurnalism, promoția 2000-2004), jurnalistă la „The Washington Post” și câștigătoare a Premiului Pulitzer pentru Jurnalism explicativ în anul 2020 pentru o serie de articole pe tema schimbărilor climatice („2C: Beyond the Limit” - „The Washington Post”).

Alte trei premii importante (Cel mai inovator program de studii, Cea mai bună lucrare de licență, Cea mai bună teză de doctorat) au fost decernate profesorilor și studenților FJSC, în cadrul ceremoniei online „Premiile Senatului Universității din București”.

Potrivit reprezentanților facultății, premiul „Cel mai inovator program universitar în domeniul Științe sociale” a fost câștigat de masteratul „Modă, publicitate, consum”, lansat în 2021 de lector univ. dr. Dan Podaru.

Cea mai bună lucrare de licență din domeniul Științe sociale a fost declarată lucrarea „Activismul studențesc în social media”, autor: Adrian-Vasile Lăzărescu, coordonator: lect. univ. dr. Camelia Cușnir. Lucrarea analizează discursul celor trei federații studențești reprezentative la nivel național (ANOSR, USR, UNSR) pe rețelele de socializare, identificând felul în care este construită în spațiul public online dezbaterea privind problemele de interes pentru comunitatea studențească. Cercetarea contribuie la înțelegerea fenomenului implicării civice a tinerei generații.

Premiul „Cea mai bună teză de doctorat din domeniul Științe sociale” a fost acordat lucrării „Alegerile prezidențiale din România în rețelele de socializare online: Informare, dezinformare, manipulare, fake news”, realizate de asistent univ. dr. Bogdan Oprea, sub coordonarea prof. emerit univ. dr. Mihai Coman. Teza aduce o contribuţie semnificativă la înţelegerea transformărilor din comunicarea politică și social media din România, precizează reprezentanții Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: facultatea de jurnalism
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri