Cu activitatea oprită şi cu activele sub sechestru, rafinăria Rafo Oneşti şi-a schimbat din nou proprietarul la sfârşitul lunii iulie. Noul acţionar, compania belgiană Result-4-You BVBA, a promis că va relansa rafinăria, iar până pe data de 3 august trebuia să plătească cinci milioane de euro, bani care acopereau toate obligaţiile salariale, bugetare şi comerciale ale rafinăriei oneştene. Aşteptări deşarte pentru că acest lucru nu s-a întîmplat.
La începutul lunii iunie compania Anders Capital GmbH, înregistrată în Austria și controlată de doi oameni de afaceri din Republica Moldova, prelua 96,5% din acţiunile deţinute la rafinăria Rafo de grupul Petrochemical Holding GmbH, înregistrat tot în Austria. Noul acţionar, reprezentat de Vitalie Cebanu, un apropiat al liderului politic basarabean Renato Usatîi, promitea atunci că problemele rafinăriei se vor termina în scurt timp. Rafinăria avea să renunţe la solicitarea privind declanşarea falimentului şi se vor face împrumuturi de circa 10 milioane de euro pentru finanţarea unui proiect de modernizare care urma să asigure repornirea unităţii. Era prima rază de speranţă pentru cei circa 370 de angajaţi pe care îi mai avea rafinăria.
O vânzare suspectă
În timp ce salariaţii aşteptau ca noii acţionari basarabeni să-şi onoreze promisiunile, aceştia negociau deja vânzarea rafinăriei.
La sfârşitul lunii iulie, Depozitarul Central al acţiunilor societăţilor comerciale a confirmat că firma Result-4-You BVBA preluase circa 96% din Rafo.
Salariaţii îşi cer în instanţă salariile
În timp ce acţionariatul se schimba cu repeziciune, de soarta angajaţiilor nu s-a mai interesat nimeni, iar pe data de 13 iulie aceştia au acţionat rafinăria în instanţă la Tribunalul Bacău pentru recuperarea drepturilor de natură salarială cuvenite până la 30 iunie 2016. Cauza va intra pe rolul tribunalului după 1 septembrie, având în vedere că acum este vacanţă judecătorească.
Primele promisiuni au fost deja încălcate de noul proprietar, având în vedere că termenul până la care acesta se angajase să achite toate obligaţiile salariale, bugetare şi comerciale ale rafinăriei a fost depăşit demult. Acum este vehiculată ideea realizării unui audit pentru evaluare exactă a rafinăriei, planul fiind ca ea să fie integrată ulterior într-un grup care să asigure şi materia primă necesară funcţionării, dar şi piaţa de desfacere.
Activele rafinăriei, sub sechestru
Pe data de 27.12.2015, ANAF, în baza sentinţe penale dictate împotriva lui Ovidiu Tender, a instituie sechestru asiguratoriu pe toate bunurile mobile şi imobile aparţinând rafinăriei, deşi acesta, prin societatea Prospecţiuni Bucureşti, deţine doar 2,7% din acţiunile Rafo. Curtea de Apel București i-a condatat în vara anului trecut pe Ovidiu Tender la 12 ani și 7 luni de închisoare, în timp ce Marian Iancu a primit 14 ani de închisoare în dosarul RAFO-CAROM. Ei au fost acuzaţi de comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi spălare de bani, iar cei doi, alături de ceilalţi inculpaţi în dosar, trebuie să achite prejudiciul de aproape 44 de milioane de euro produs la începutul anilor 2000 companiei RAFO-CAROM, potrivit deciziei judecătorilor.
8.000 de active fac acum obiectul măsurii de sechestru asigurător impus de ANAF
Activitatea rafinăriei oneştene a fost sistată în anul 2008 pentru realizarea unor investiţii de modernizare, dar de atunci ea nu a mai fost repornită