Din cercetările polițiștilor și Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a reieșit că, în perioada august 2021 - mai 2022, un tânăr de 21 de ani, din orașul Râșnov, ar fi indus în eroare 20 de persoane cu promisiuni de oferire a unor câștiguri substanțiale din investiții cu criptomonede și comerț de NFT-uri.
Tânărul ar fi afișat imaginea unui broker de succes, a unui intermediar și totodată a unui expert în investiții profitabile, pentru a câștiga încrederea potențialilor clienți, reușind astfel să păgubească persoanele vătămate cu suma totală de aproximativ 1.580.000 lei.
Sumele de bani încasate ar fi fost folosite de acesta pentru a-și asigura un stil de viață opulent, caracterizat prin vacanțe de lux, autoturisme ori locuințe scumpe, cu mult peste veniturile legal obținute și declarate.
Tânărul a fot reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat procurorului de caz cu propunerea de arestare preventivă.
(sursa: Mediafax)