„Nu visez să îl înving pe Putin. Ce rost ar avea?”, afirma cu nonșalanță Leonid Sluțki, liderul Partidului Liberal-Democrat din Rusia (LDPR), imediat după ce își înregistra candidatura, în decembrie 2023, la alegerile prezidențiale de anul acesta.
Andrei Bogdanov, candidatul Partidului rus al Libertății și Justiției, a fost și mai tranșant, atunci când era întrebat dacă poate câștiga: „Bineînțeles că nu. Am față de idiot?”.
La aproape doi ani de la invazia din Ucraina, sondajele de opinie arată că Putin are asigurată victoria, într-un scrutin care îi va oferi încă șase ani la conducerea Rusiei și l-ar putea transforma în cel mai longeviv lider al țării, de la Stalin încoace.
Panouri de promovare a campaniei actualului președinte au fost instalate în toată Rusia și în părțile ocupate ale Ucrainei, inclusiv în Mariupol, orașul pe care forțele rusești l-au ras de pe fața pământului înainte de a-l cuceri, în 2022.
Cei mai importanți contestatari ai lui Putin fie au fugit, fie sunt închiși în închisoare, iar criticile la adresa războiului său din Ucraina sunt rareori auzite.
Într-adevăr, pariul său că Rusia poate rezista mai mult decât sprijinul acordat Ucrainei de către Occident pare să fie unul câștigător, într-un moment în care liderii politici din Europa și SUA se ceartă pe tema ajutorului pentru Kiev, iar economia rusă își intensifică producția de arme și muniții necesare pentru susținerea războiul.
Scopul unei mascarade regizate cu mână de fier
Așadar, de ce se deranjează adversarii lui Putin să candideze și de ce organizează Kremlinul așa-zisele alegeri libere?
„Este o chestiune de principiu. Putin vrea să se asigure că oamenii îl susțin și are nevoie de acest lucru pentru a arăta lumii că încă beneficiază de un sprijin social uriaș.”, afirmă Tatiana Stanovaia, analist politic rus din Paris, care menține contacte cu persoane apropiate Kremlinului.
Nimeni nu trebuie să-și facă însă iluzii că Putin permite oricui să-l înfrunte, în niște alegeri organizate doar pentru a-i valida puterea.
De-a lungul timpului, Putin a pus la punct un sistem politic care îi elimină pe rivalii ce ar putea reprezenta o amenințare reală, dar care permite - și uneori încurajează - câțiva concurenți necesari pentru a asigura fațada unor alegeri corecte. Numai că, de fiecare dată, „contracandidații” de conjunctură susțin în cele din urmă linia lui Putin, atunci când sunt dezbătute subiectele la care Kremlinul ține cel mai mult.
Acest sistem a prins contur, după ce Putin a ajuns la conducere, în 2000, și a început să creeze ceea ce specialiștii în științe politice numesc „o verticală a puterii”, în care diferite niveluri ale ierarhiei politice îi sunt, în ultimă instanță, subordonate.
Esența acestei construcții politice a fost ceea ce vectori de presă ai Kremlinului au calificat drept „democrație gestionată”, o formă de guvernare care păstrează alegerile, făcând în același timp totul pentru a controla rezultatul lor.
Pentru ca acest sistem să funcționeze, Putin are nevoie de câteva partide-prietene, aprobate de către Kremlin, care participă la alegerile din Rusia pentru a menține o aparență de democrație.
Unele dintre aceste formațiuni au o mai mare libertate de acțiune în promovarea propriilor idei politice, atât timp cât acestea nu pun în pericol menținerea la putere a lui Putin. Altele sunt total subordonate statului.
„Din perspectiva lui Putin, aceasta este o opoziție sănătoasă, responsabilă și constructivă, care înțelege regulile.”, remarcă Stanovaia, citată de publicația „The Wall Street Journal”. „Aceste partide fac însă parte din «verticală» și nu sunt cu adevărat independente.”, mai spune ea.
Timp de ani de zile, aceste formațiuni au existat alături de ceea ce analiștii politici ruși numesc „opoziția non-sistemică”, inclusiv mișcarea anti-Putin, condusă de Alexei Navalnîi. Atunci când a încercat să-și depună candidatura la președinție, în 2018, Navalnîi a condus o rețea de birouri politice la nivelul întregii Rusii, care a organizat proteste de stradă și a susținut politicieni locali, care uneori au obținut victorii ce păreau puțin probabile.
Până la sfârșitul anului 2021, cu câteva luni înainte ca Putin să-și lanseze invazia în Ucraina, în februarie 2022, această opoziție reală a fost decimată, membrii săi fugind din calea unei represiuni politice de amploare.
Navalnîi, principalul rival politic și critic al lui Putin, a fost condamnat pe baza unor acuzații despre care el spune că au fost inventate și acum execută o pedeapsă de 19 ani într-o colonie penitenciară din Arctica.
Colaboratorii și susținătorii săi trăiesc în exil, în timp ce încearcă în zadar să influențeze de acolo evenimentele din Rusia, certându-se cu alte facțiuni de opoziție, incapabile să se unească într-o singură forță politică.
„Acestea nu sunt alegeri, ci doar un spectacol de relații publice al lui Putin.”, a afirmat recent Leonid Volkov, unul dintre principalii consilieri ai lui Navalnîi, care se află acum în Europa. El i-a descris pe candidații cărora li s-a permis să candideze împotriva lui Putin ca fiind „parteneri de antrenament, însărcinați cu obținerea unui procent cât mai mic de voturi”.
Frică și confuzie și printre aliați
Chiar și opoziția autorizată de către Kremlin pare să fie confuză în legătură cu ceea ce ar trebui să facă.
Candidații prezentați de principalele partide aprobate de către președinția de la Moscova au afirmat în mod public că nu îl vor critica pe Putin. Unul dintre ei a spus că nu are rost să fie înregistrați candidați care i se opun. Un altul a dat publicității o declarație în sprijinul lui Putin și s-a retras din cursă.
După ce, la sfârșitul lunii decembrie, comisia centrală i-a interzis fostei jurnaliste Ekaterina Duntsova, candidată independentă, să participe la alegeri, pe motiv de „erori procedurale”, aceasta a făcut apel la unul dintre partidele agreate, Iabloko, pentru a candida. Liderul acestei formațiuni politice, Grigori Iavlinski, a respins însă cererea, spunând, într-un interviu radiofonic, că demersul „nu își are rostul”.
Iavlinski este un politician veteran, care a contribuit la supravegherea tranziției Rusiei către o economie de piață în anii ‘90 și a contestat alegerile prezidențiale în trei rânduri. La scrutinul din 2018, el a fost sceptic în privința șanselor sale, dar a declarat că a candidat pentru a le arăta oamenilor că o competiție politică reală este posibilă.
„Da, politica a fost în declin, a fost subjugată. A existat însă o oportunitate de a spune lucruri importante. Această opțiune a dispărut acum și nu se va mai întoarce.”, a mărturisit el, într-un interviu acordat recent.
În pofida modului extrem de strict în care sunt gestionate, analiștii susțin că alegerile sunt importante pentru Putin, fiind o modalitate de a-și legitima continuarea guvernării.
El poate folosi rezultatul pe care îl obține ca dovadă că își păstrează sprijinul popular în Rusia, atât în fața unor potențiali rivali, cât și pe post de justificare, pe plan internațional.
Oportunismul învinșilor
Pentru mulți dintre candidații puși de Kremlin să intre în așa-zisa cursă electorală, participarea este o modalitate de a-și face un nume.
Vladimir Jirinovski, un naționalist înflăcărat, care, în 1992, a fondat LDPR, partid radical de dreapta, pe care l-a condus până la moartea sa, în aprilie 2022, a participat la șase alegeri prezidențiale și și-a câștigat reputația de opozant al lui Putin.
Prezentatoarea TV Ksenia Sobciak a candidat împotriva lui Putin, la scrutinul din 2018, apărând în același timp reputația președintelui și cerându-le rușilor să nu-l „demonizeze”. În timpul campaniei, ea a descris alegerile ca fiind „false” și a ieșit pe locul al patrulea, pe fondul unor acuzații potrivit cărora ar fi fost plasată în cursa electorală tocmai de către Kremlin.
Cu toate acestea, unii candidați aprobați de către Moscova i-au dat de furcă lui Putin. În 2018, magnatul agricol Pavel Grudinin a acumulat atât de mult sprijin popular după nominalizarea sa de către Partidul Comunist, încât autoritățile au luat măsuri pentru a-l ține în frâu, printr-o campanie de propagandă la televiziunea de stat și online, menită să-l discrediteze.
Imediat, ratingul său s-a prăbușit. Putin a câștigat cu 77,5% din voturi. Grudinin s-a clasat pe locul al doilea cu 11,9%, iar Sobciak a obținut mai puțin de 2%.
De doi lei speranță
Într-un ecou al campaniei lui Grudinin, rușii s-au aliniat în ultimele zile, în frig, pentru a-i acorda semnături candidatului antirăzboi Boris Nadejdin, al cărui nume de familie se traduce, aproximativ, prin „Omul speranței”.
Analiștii afirmă că, într-o perioadă în care criticarea armatei sau a invaziei din Ucraina poate fi pedepsită imediat cu închisoarea, susținerea lui Nadejdin este cel mai curajos gest de protest la adresa războiului.
Potrivit Tatianei Stanovaia, starea de război și certitudinea menținerii lui Putin la putere după alegerile din luna martie au diminuat apetitul Kremlinului pentru risc.
Puțini se așteaptă însă ca Nadejdin, - care a primit de mult timp aprobarea Moscovei să apară în talk-show-uri televizate, în care joacă rolul liberalului - , să fie lăsat să apară pe buletinul de vot.
Oficialii electorali au pus la îndoială legitimitatea susținerii sale. După ce acesta și-a depus semnăturile, săptămâna trecută, televiziunea de stat a difuzat mai multe reportaje care au semănat îndoială în privința validității acestora.
Luni, Nadejdin a declarat că oficialii electorali au declarat că 15% dintre semnăturile sale au fost declarate nevalabile și a precizat că o decizie finală cu privire la candidatura sa va fi anunțată astăzi. El a declarat că va da în judecată comisia electorală, dacă aceasta îi va interzice să candideze.
În altă ordine de idei, chiar înainte de a i se interzice să participe în cursa electorală, în decembrie, Duntsova și-a cântărit cu grijă cuvintele. Acum, ea afirmă că protestele sunt inutile, nu vrea să comenteze despre Navalnîi și spune că nu se consideră parte a opoziției. Duntsova recunoaște însă că persoanele care au primit undă verde să candideze împotriva lui Putin sunt conștiente de faptul că sunt pioni într-un joc.
„Obișnuiau să spună măcar că vor să câștige, acum nici măcar nu mai vorbesc despre asta. Ei înțeleg că fac parte din sistem.”, precizează ea.
Sluțki, actualul lider al LDPR, încearcă cel puțin să facă campanie. Săptămâna trecută, el a trimis în toată țara o flotă de autobuze cu însemnele LDPR și a răspuns la întrebările alegătorilor cu privire la platforma sa.
Foarte probabil, el se află, însă, pe un teren sigur. Făcând apel la o victorie rapidă în Ucraina, Sluțki ar putea fi chiar mai favorabil războiului decât partidul Rusia Unită al lui Putin.
După ce a fost nominalizat în decembrie, atunci când și-a explicat pe scurt candidatura, el a reușit însă să lase pe toată lumea cu gura căscată, într-o declarație cel puțin comică, dacă nu absurdă: „Nu fac apel la oameni să voteze împotriva lui Putin! Președintele va câștiga cu cea mai mare marjă din toate timpurile!”.