Jurnalul.ro Ştiri Justitie Femeia cu dizabilități, lăsată fără mașină după ce a parcat pe loc special, a câștigat procesul

Femeia cu dizabilități, lăsată fără mașină după ce a parcat pe loc special, a câștigat procesul

de Redacția Jurnalul    |   

Femeia cu dizabilități căreia i s-a ridicat mașina pentru că a parcat pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități fără a afișa legitimația pe geam a câștigat procesul.

Polițiștii locali din Constanța au ridicat mașina femeii cu handicap din parcarea unui centru comercial. Aceasta era parcată pe un loc special destinat persoanelor cu dizabilități. Femeia avea semnele corespunzătoare în parbriz și pe lunetă, dar nu își afișase legitimația în geam.

Pe numele poliţistului local s-a deschis dosar penal pentru abuz în serviciu.

Avocatul Cuculiș anunță că femeia a câștigat procesul cu Poliția din Constanța.

„Cazul a fost cu atât mai halucinant cu cât femeia se afla și cu copilul și cu soțul acesteia fix lângă mașină, iar poliția refuza să îi coboare mașina de pe macara. Amintesc că mașina era marcată cu semne corespunzătoare, însă fără a fi prezentată și legitimația persoanei cu handicap. Deși polițiștii o văzuseră că este în căruciorul rulant, au refuzat să îi predea mașina, ba chiar acuzând-o că a fost rău intenționată”, spune avocatul.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri