Jurnalul.ro Ştiri Locale Scene ireale la Constanța: femeie în scaun cu rotile, lăsată fără mașină de Poliția Locală pentru că parcase pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități

Scene ireale la Constanța: femeie în scaun cu rotile, lăsată fără mașină de Poliția Locală pentru că parcase pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități

de Andreea Tiron    |   

Scene ireale s-au petrecut în parcarea unui centru comercial din Constanța, unde Poliția Locală s-a apucat să ridice mașinile. Oamenii legii au ridicat autoturismul unei femei aflate în scaun cu rotile pentru că parcase pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități. Femeia a stat trei ore cu copilul mic lângă ea, până când a reușit să își recupereze mașina.

'Poliția Locală Constanța a ridicat, din parcarea Carrefour, mașina unei persoane cu handicap, pe motiv că în geam era doar semnul, nu și cardul. Indiferent de insistențele femeii, mașina a fost recuperată de pe strada Caraiman, după plata taxei de 570 de lei.(N.R.- la Constanța, maşinile ridicate sunt depozitate în parcul auto al SC Confort Urban, situat pe strada Caraiman)", scrie constanta.info.

Reacțiile oamenilor revoltați de această întâmplare și de atitudinea arogantă a polițiștilor nu au întârziat să apară:

"Rusine!!!dar atunci cand o persoana fara handicap parcheaza in locul destinat celor cu handicap,de ce nu se iau masuri?rusine sa va fie"

"Cit exces de zel... Domnilor polițiști mergeți pe bulevardul Mamaia și ridicați mașinile care sunt parcate chiar acolo unde este amenajat pentru persoanele cu dizabilități care nu pot urca sau cobori cu cărucioarele pe trotuare. Poate faceți mai bine decit să ridicați mașina unei persoane cu dizabilitate și cu semnul afișat..."

"Huuu, rusine sa iti bati joc de o persoana cu handicap. Mai bine stati in trafic sa vedeti cum se circula"

"Doamne!!!!! Ne mai facem bine????!!!! Ce atitudine în fața unui persoane neputincioase?????? Totul împotriva cetățeanului "așa spune legea"......"

"La mașinile de Ucraina nu se bagă le e frică, au găsit biata femei bolnavă, mai plânge și copilul și ei stau indiferenți. Dacă era în altă țară o duceau acasă cu mașina lor proprie. Luați va un avocat și aveți de câștigat."

"In primul rand este o rusine ce se intampla trebuia dat dovada de umanitate mai ales ca persoana chiar era o persoana cu handicap,ar trebui demisi acesti oameni cu asemenea atititudine !!!!!!!!"

"Dar cand toti bombardierii parcheaza pe locurile destinate persoanelor cu handicap, unde sunt stimatii politisti locali? Rusine sa va fie! Rusine!"

 

Cum se apără Primăria Constanța?

"Cu privire la imaginile apărute în spatiul public in care apar doi polițiști locali care au dispus ridicarea unui autoturism de pe locurile rezervate persoanelor cu handicap din parcarea centrului comercial Carrefour, vă informăm faptul că la nivelul Direcției generale poliția locală Constanța au fost dispuse verificări.
    
În urma acestor verificări, a rezultat că, în jurul orelor 19:00, a fost înregistrată la dispecerat o sesizare cu privire la parcarea unui autovehicul neregulamentar, pe loc de handicapat. Un echipaj format din 2 polițiști locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice s-a deplasat la fața locului unde a constatat că un număr de 4 autoturisme sunt parcate pe locurile adaptate, rezervate și semnalizate prin semnul internațional pentru persoane cu handicap fără a avea afișat la loc vizibil așa cum prevede Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap card/legitimație care să le confere acest drept. În consecință, 2 conducători auto au fost sancționați contravențional cu amenda în cuantum de 2000 lei, iar pentru 2 autoturisme s-a dispus măsura tehnico administrativă de ridicare, inclusiv pentru autoturismul în cauză, în conformitate cu prevederile art 100 alin. 1 lit. g din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap actualizată care prevede următoarele: „parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”. Menționam ca la autoturism nu s-a prezentat conducătorul auto.

La restituirea vehiculului, s-a ținut cont de faptul că persoana care utiliza vehiculul în cauză era o persoana cu handicap care deținea card/legitimație, dar nu a ținut cont de prevederile legale, în sensul ca nu  l-a avut afișat la loc vizibil. Având în vedere aceste aspect, persoana a  fost sancționată cu avertisment.

Cu privire la modul de acțiune și comportamentul polițiștilor locali vă comunicăm faptul că se fac verificări, iar în situația în care se constată că au fost încălcate prevederile legale se vor fi dispune măsuri în consecință.
Reamintim ca in conformitate cu prevederile art. 65 alin. 2 și 3 din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap” 2. Persoanele cu handicap sau reprezentanții legali ai acestora, la cerere, pot beneficia de un card-legitimație pentru locurile gratuite de parcare. Autovehiculul care transportă o persoană cu handicap posesoare de card legitimație beneficiază de parcare gratuită. 3. Modelul cardului-legitimație va fi stabilit în normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi. Eliberarea cardurilor se face de către autoritățile administrației publice locale„.
    
De asemenea, facem precizarea că anual Direcția generală poliția locală Constanța desfășoară campanii de informare a cetățenilor cu privire la utilizarea locurilor rezevate persoanelor cu handicap care pot fi ocupate doar prin afișarea la loc vizibil a cardului/legitimației model al comunității europene prevăzut în mod express de art. 40 din NORMELE METODOLOGICE din 14 martie 2007 de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
    
Facem apel pe această cale la toate persoanele îndreptățite să ocupe locuri de parcare adaptate, rezervate și semalizate prin semnul internațional pentru persoane cu handicap să respecte prevederile legale, în sensul că atunci când ocupă un astfel de loc de parcare să afișeze la loc vizibil cardul/ legitimația pentru a evita situații de natura celor mai sus menționate , iar cei ce nu dețin astfel de carduri/legitimații să solicite de la autoritățile publice locale eliberarea acestuia.
    
Totodata, precizăm faptul că sprijinirea și îndrumarea acestor categorii de persoane reprezintă o prioritate pentru Direcția generală poliția locală Constanța, iar incidentul petrecut în data de 03.01.2022 este unul regretabil, fapt pentru care în perioada următoare vom desfăsura noi campanii de informare și conștientizare a persoanelor cu handicap pentru a beneficia în mod corect de toate drepturile conferite de Legea 448/2006 actualizată."

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri