Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Festival de fake news despre Delta Dunării: bombele care nu există au speriat turiștii

Festival de fake news despre Delta Dunării: bombele care nu există au speriat turiștii

de Diana Scarlat    |   

Delta Dunării este la fel de liniștită ca întotdeauna, deși peste graniță este război. Nici localitatea cea mai apropiată de Insula Șerpilor, Sulina, nu este afectată de evenimentele care se desfășoară la distanță prea mare pentru a reprezenta un pericol în Deltă.

Bărcile cu turiști se plimbă în continuare nestingherite și chiar ies pe mare, fără a fi afectate de situația din Ucraina. Cu toate acestea, în urma lansării unor zvonuri despre bombardamente care de fapt nu au existat, unii turiști și localnici s-au speriat, iar propagarea știrilor false ar putea distruge sezonul turistic în toată Delta, nu doar la Sulina.

Delta Dunării este la fel de liniștită ca întotdeauna, deși peste graniță este război. Nici localitatea cea mai apropiată de Insula Șerpilor, Sulina, nu este afectată de evenimentele care se desfășoară la distanță prea mare pentru a reprezenta un pericol în Deltă.

În timp ce românii au fost „bombardați” cu știri false despre războiul care ar afecta gurile Dunării, la Sulina au avut loc două evenimente dedicate turiștilor, iar viața de zi cu zi se derulează normal. Chiar e mai multă liniște decât de obicei. „S-au auzit niște zgomote, acum două-trei săptămâni, dar aici se întâmplă să se mai audă diverse bubuituri, pe apă, pentru că circulă nave de toate felurile. Dar nici măcar nu a confirmat vreo autoritate că ar fi fost zgomote provocate de vreo explozie din apropiere. S-a mai vorbit despre ceva exerciții care s-au făcut în apropiere, adică la peste 40 de kilometri depărtare, dar nu a confirmat nimeni nici asta. Chiar dacă ar fi fost ceva pe Insula Șerpilor, acum trei săptămâni, distanța este prea mare pentru a reprezenta un pericol pentru noi. Mulți dintre turiștii noștri nici măcar nu bagă în seamă zvonurile, simțindu-se la fel de bine ca de obicei în Delta Dunării”, a explicat, pentru Jurnalul, Dragoș Ioniță, patronul pensiunii Perla Sulina, situată chiar lângă clădirea Căpităniei.

Evenimentele artistice, fără incidente

Și primarul localității Sulina, Dan Nicolicenco, spune că nu înțelege de ce s-au lansat astfel de zvonuri care nu au legătură cu realitatea. „Eram la «Parastasul Piraților» (eveniment tradițional organizat cu două weekend-uri în urmă Sulina, pentru pomenirea piraților care s-au stabilit, după Războiul Crimeei, în această zonă – n.r.) și s-a auzit ceva, la un moment dat, ca o bubuitură, dar am crezut toți că au fost tunete, pentru că era cam înnorat. Apoi am văzut știri despre așa-zisele bombardamente de la Sulina. Sunt consternat. Chiar dacă s-ar fi auzit bombardamente, nu are nimeni vreun motiv să bombardeze Sulina. Cei care caută mereu senzaționalul ar trebui să se gândească la consecințe”, a explicat, pentru Jurnalul, primarul orașului Sulina.

Și sâmbăta trecută, Sărbătoarea Scrumbiei Albastre s-a desfășurat la Sulina fără niciun fel de incident. Cu toate acestea, unii turiști sunt deja speriați, după ce știrile false s-au propagat, în ultimele săptămâni, mai ales în mediul online. „Am auzit și noi câteva bubuituri, acum două și trei săptămâni. Cred că de două ori s-a auzit ceva și eu, sincer, am crezut că e de la vapoare. Dar am văzut apoi turiști la noi, la terasă, care tresar la fiecare zgomot mai puternic. Aici se aud uneori zgomote mai puternice, dar nu de la bombardamente”, explică și angajata unei terase de pe malul Dunării.

Resortul de cinci stele e asaltat de turiști

Zvonistica despre bombardamentele care nu au existat a produs deja efecte, în toate localitățile din Delta Dunării, pentru că mulți turiști și-au anulat rezervările, imediat după lansarea știrilor false. În mod surprinzător, resortul cu cel mai mare grad de ocupare în această perioadă este Lebăda, situat foarte aproape de Sulina, dar sutele de turiști dispuși să plătească între 200 și peste 500 de euro pentru o cameră, pe noapte, sunt cel mai puțin speriați de știrile despre bombardamente. Dacă la resortul Lebăda, de cinci stele, totul se desfășoară în condiții normale, restul Deltei suferă din cauza zvonurilor. „Am văzut imagini filmate la noi, aici, pentru că am recunoscut locul. Spuneau că e filmat în altă parte a Deltei și că se bombardează. Noi nu știm ce să mai facem, pentru că nu avem putere să le spunem celor care vin să filmeze că la noi chiar nu s-a auzit nimic și că ne fac foarte mult rău. Vedeți ce liniște e aici! Noi n-am auzit deloc bubuituri. Nici nu înțelegem de ce ar vrea cineva să ne bombardeze aici, în mijlocul Deltei”, a explicat, pentru Jurnalul, o localnică din satul Mila 23, comuna Crișan, situată tot în apropiere de Sulina. 

Sătenii din Crișan spun că știrile false care au creat panică au fost lansate de un ghid local, apoi s-au răspândit fără a mai putea fi oprite. Deși nu a confirmat nimeni așa-zisele bombardamente, mulți turiști s-au speriat și au anulat rezervările, dar este liniște deplină în Delta Dunării.  

Noi am organizat deplasări cu jurnaliști în toată Delta Dunării, pentru a le arăta realitatea. Oamenii s-au speriat de zvonuri, dar în ultimele două săptămâni noi am fost aici și am dat imagini filmate live, pentru a arăta că este liniște și nu se întâmplă nimic rău.

Corina Davidov, Asociația pentru Managementul Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD) 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Foto Ovidiu Oprea si Claudiu Vatau

 

   

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri