Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Festivalul Massif din Poiana Brașov a început. Programul pe zile. Cum se poate ajunge la eveniment

Festivalul Massif din Poiana Brașov a început. Programul pe zile. Cum se poate ajunge la eveniment

de Vali Deaconescu    |   

Prima ediție Massif are loc, în perioada 3-5 martie, în Poiana Brașov. Aici vor ajunge peste 100 de artiști români și internaționali, cu show-uri și seturi live ale artiștilor și DJ-ilor care vor urca pe scenele amplasate la baza pârtiei Bradu și la apres-ski-urile din stațiune.

Conform organizatorilor, Festivalul Massif va fi o producție gigant, nemaiîntâlnită într-o stațiune montană la nivel european. Vor fi 35.000 de participanți pe parcursul celor trei zile de festival, 100 de artiști pe 6 scene – trei în interiorul festivalului, dintre care două acoperite, cea mare outdoor și alte trei scene la apres-ski-urile partenere din stațiunea Poiana Brașov.

Avem headlineri care sunt la cele mai mari festivaluri din lume, avem Dimitri Vegas, avem Nicky Romero, Morten, Quintino, precum și un artist nou lansat, care are peste 1,2 miliarde de streamuri topic, în premieră în România, și mulți alți artiști de specialitate, pe genuri muzicale mai puțin cunoscute, la scenele secundare. Avem câteva atracții speciale, inclusiv zbor cu parapanta și ulterior ski. Acum, evident, în funcție de condițiile meteo, acest lucru va fi sau nu posibil. Avem o competiție organizată de unul dintre parteneri, cu un fel de free-run contest pe pârtii și premierea și festivitatea în cadrul festivalului. Mai avem și elicoptere care vor aduce unii participanți de la București, sunt practic activări ale unor parteneri. Și în perimetrul festivalului experiențele variază foarte mult în funcție de gusturi, adică avem și experiențe culinare deosebite, fiind și un streetfood integrat în perimetrul festivalului, dar și la nivel de distracție, interacțiuni, giveaway-uri și alte alte mici atracții”, a precizat Bogdan Rădulescu, unul dintre organizatorii Massif.

Programul festivalului Massif

Organizatorii au anunțat programul pe zile și scene. Astfel, vineri, 3 martie, pe mainstage vor urca Pascal Junior, Dimitri Vegas, MATTN, Delia, Ștefania, Grasu XXL, Rava, DJ Sauce și Chris Hype b2b Andrei Niculae. Pe G.O.A.T. vor fi Aurik, Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu, Adrian Șaguna, Andrew Maze, DJ Mini și câștigătorii concursului DJ Superstore, iar pe Retro Fantesia vor urca Dan T & MC Zedho, MC Dylma & DJ Pappa M și DJ Alex.

Sâmbătă, 4 martie, pe mainstage vor fi prezenți Alex Super Beats, Quintino, Dirty Nano, Kadebostany, Inna, Killa Fonic, HVNDS și Shaun Warner. Pe G.O.A.T., fanii îi vor putea urmări pe Adrian Pelin, David Ciente, Hollygood Gang, Moonsound, Arias și Silviu Andrei, în timp ce pe Retro Fantesia vor fi Mirror DJ’s, Armonia DJ’s, M Dylma & Dj Pappa M, Aurik și Dan T & MC Zedho.

Duminică, 5 martie, pe mainstage vor apărea DJ Dark & Mentol, Nicky Romero, Morten, B.U.G. Mafia, Deliric x Silent Strike, Oscar, Bad & Boujee și Sambo. Vor urca pe G.O.A.T. Pici, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor, Andi Moisescu, Andreea Esca & Otravă, Paul Damixie, Adrian Funk și Marc Rayen și pe Retro Fantesia vor fi DJ Antenna, DJ Mini, Adrian Pelin și Andruw.

Prețurile pentru abonamentele General Access pentru 3 zile costă 99 euro + taxe, cele VIP sunt 250 euro + taxe, iar biletele de o zi pornesc de la 40 euro + taxe.

Cum se ajunge la festivalul Massif din Poiana Brașov

Organizatorii, împreună cu autoritățile locale, au pregătit un plan de mobilitate pentru Poiana Brașov, care include accesul pentru transportul public, pentru

operatorii privați (microbuze și taxi-uri), precum și pentru firmele de ridesharing.

 

În perioada festivalului Massif, în intervalul orar 11:00 - 01:00, accesul în stațiune pe ruta Brașov - Poiana Brașov va fi permis numai transportului public, autospecialelor MAI, mașinilor acreditate, operatorilor privați de transport și

firmelor de ridesharing.

 

Cei care sunt cazați în unitățile hoteliere din Poiana Brașov și vor opta pentru

deplasarea la festival cu mașina personală vor putea face acest lucru în intervalul orar 11:00 - 01:00, numai pe ruta Râșnov - Poiana Brașov.

 

Organizatorii Massif recomandă călătoria cu autobuzul, cea mai rapidă variantă de a ajunge la festival

 

Mijloacele de transport în comun care vor circula pe ruta Brașov - Poiana Brașov vor sosi la o frecvență de aproximativ 10 minute, în intervalul orar 08:00 - 23:30, pentru a facilita accesul la festival. Liniile disponibile din Brașov sunt următoarele:

  • Linia 20 (Livada Poștei - Poiana Brașov)
  • Linia 100 (Gara CFR Brașov - Poiana Brașov)
  • Linia 60 (Terminal Poiana Mică – Telecabină)

Pe parcursul celor trei zile, pentru linia 100, pe strada Lungă, în zona din fața sediului AJOFM, va fi amenajată o stație provizorie doar pentru sensul de urcare spre Poiana Brașov, iar frecventa liniei 60 va fi la 5 minute.

 

Tariful standard pentru un bilet de adult este de 4 lei.  Biletul se poate achiziționa prin aplicația 24pay sau cu cardul bancar din punctele principale de vânzare a biletelor, care vor avea și un program prelungit: Poiana Brașov (08:00 – 01:00), Livada Poștei (până la ora 23:30), Gara CFR Brașov (până la ora 21.30).

Operatorii de la RATBV recomandă achiziționarea abonamentelor de o zi (Abonament 1 zi METROPOLITAN PASS – 10 lei) sau a abonamentelor de trei zile (Abonament 3 zile METROPOLITAN PASS – 30 lei).

Participanții pot accesa platforma oficială RATBV pentru a consulta programul autobuzelor 20 și 100, stațiile la care vor opri mijloacele de transport în comun menționate, dar și alte informații:  https://www.ratbv.ro/.

 

Participanții pot ajunge din Râșnov direct în Poiana Brașov, la Massif, cu autobuzul 130M, care pornește din stația Park & Ride Râșnov

A doua opțiune de transport pentru cei care și-au asigurat participarea la prima ediție Massif este via Râșnov. Dacă sunt cazați în oraș sau în vecinătatea lui, participanții pot ajunge în Poiana Brașov cu autobuzul 130M, care va circula între orele 8:00 - 00:00, la interval de 20 de minute, pornind de la Park & Ride Râșnov.

Zona Park & Ride Râșnov  este situată în Poligon - parcarea de la Cetate, iar programul de funcționare și modalitățile de plată se găsesc pe site-ul oficial RATBV.

Participanții pot ajunge cu mașina personală până la zona special amenajată Park & Ride din Râșnov, care dispune de un număr limitat de locuri de parcare, continuând călătoria cu autobuzul direct în inima festivalului.

 

În perioada 3-5 martie, mijloacele de transport în comun care circulă pe ruta Râșnov (Poligon - parcarea de la Cetate) - Poiana Brașov vor pleca din 20 în 20 de minute.

Pentru întoarcerea de la festival, RATBV asigură autobuze care vor începe coborârea din Poiana Brașov în Brașov, de la ora 22:00

 

Lista traseelor speciale pentru plecarea de la festival către Brașov, comunicate de

organizatori și autorități, sunt:

 

  • Linia 1M: Poiana Brașov – Livada Poștei – Triaj
  • Linia 2M: Poiana Brașov – Livada Poștei – Rulmentul
  • Linia 6M: Poiana Brașov – Livada Poștei – Saturn
  • Linia 16M: Poiana Brașov – Livada Poștei - Stadionul Municipal
  • Linia 17M: Poiana Brașov – Livada Poștei – Noua
  • Linia 28M: Poiana Brașov – Livada Poștei – Fundăturii
  • Linia 34M: Poiana Brașov – Livada Poștei - Timiș-Triaj
  • Linia 36M: Poiana Brașov – Livada Poștei – Independenței
  • Linia 50M: Poiana Brașov – Livada Poștei - Pietrele lui Solomon.

Toate aceste autobuze vor opri în toate stațiile de pe traseul liniei 20, iar apoi în stațiile de pe traseul urban urmat în Municipiul Brașov. Cei care doresc să ajungă în Râșnov vor putea lua autobuzul 130M din Poiana Brașov, cu terminalul Park & Ride.
 

Accesul în Poiana Brașov, permis operatorilor privați de transport și firmelor de ridesharing

Fanii Massif pot opta și pentru companiile de călătorie particulare sau cele de ridesharing, pe care le pot comanda din punctele de pick-up și drop-off special amenajate din Poiana Brașov. 

Pentru mai multe detalii, participanții pot vizualiza hărțile ce conțin opțiunile de transport din perioada festivalului Massif 2023 pe www.bemassif.com

Întregul plan de mobilitate a fost gândit de organizatori și autoritățile locale și reprezintă un proiect pilot, care ar putea stabili un nou model de practică care să fluidizeze accesul în stațiune și în alte perioade aglomerate din timpul anului.

Locuitorii din Poiana Brașov pot circula în zonele restricționate în baza unui permis de acces auto provizoriu

Pe parcursul celor trei zile de festival, riveranii au acces rutier în intervalul orar restricționat (11:00 - 01:00) cu un permis de acces auto provizoriu, ridicat de la Centrul de Agrement (Punctul de acreditări) din Poiana Brașov sau de la Cinema Astra (Livada Poștei) din Brașov.

Permisul auto provizoriu poate fi obținut în perioada 1-5 martie 2023, între orele 11:00 - 20:00. Locuitorii din Poiana Brașov pot intra în posesia permisului auto provizoriu pe baza cărții de identitate sau oricărui alt act doveditor care atestă locuirea pe străzile restricționate sau desfășurarea de activități economice în zonele menționate.

Festivalul Massif are loc între 3 și 5 martie 2023, în Poiana Brașov.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri