Există o categorie specială de bilete disponibile doar pentru rezidenții țării gazdă, Qatar, iar fanii din statul arab din Golf au cumpărat cel mai mare număr de bilete, a precizat FIFA.
În afară de Qatar, principalele țări în care fanii au cumpărat bilete sunt Canada, Anglia, Franța, Germania, India, Arabia Saudită, Spania, Emiratele Arabe Unite și Statele Unite, a precizat FIFA într-un comunicat de presă.
FIFA se așteaptă să ofere un total de 3 milioane de bilete pentru meciuri în timpul turneului de 28 de zile, care va începe la 21 noiembrie, a declarat un purtător de cuvânt.
Calificările pentru Cupa Mondială s-au încheiat, iar toate cele 32 de locuri disponibile pentru turneu au fost asigurate.
Următoarea rundă de vânzări va rămâne deschisă până la 16 august, iar biletele vor fi confirmate în momentul plății, pe baza principiului „primul venit, primul servit". Cea mai recentă fază de vânzare a biletelor, o tragere la sorți, s-a încheiat la sfârșitul lunii aprilie.
(sursa: Mediafax)