Jurnalul.ro Ştiri Politică Fifor: Preşedintele bate la uşi deschise; Guvernul lucrează la un set de măsuri privind îmbunătăţirea procesului electoral

Fifor: Preşedintele bate la uşi deschise; Guvernul lucrează la un set de măsuri privind îmbunătăţirea procesului electoral

Guvernul lucrează la un set de măsuri privind îmbunătăţirea procesului electoral, astfel încât toţi cetăţenii români să îşi poată exercita dreptul la vot, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, după ce preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Executivului "să elaboreze urgent" un proiect de lege care să propună "măsurile administrative adecvate" pentru alegeri, începând cu cele prezidenţiale.

"Domnul preşedinte Iohannis bate la uşi deschise. Guvernul lucrează deja la un set de măsuri privind îmbunătăţirea procesului electoral, astfel încât toţi cetăţenii români să îşi poată exercita dreptul la vot. De asemenea, s-a constituit şi o comisie parlamentară pentru modificarea legislaţiei electorale. Săptămâna viitoare urmează să fie discutat în Guvern un proiect de ordonanţă de urgenţă, realizat pe baza propunerii Autorităţii Electorale Permanente, care conţine deja modificările la care s-a referit astăzi preşedintele Iohannis, respectiv votul organizat pe mai multe zile şi votul prin corespondenţă. Avem o Lege a votului prin corespondenţă pentru alegerile parlamentare, dar, din păcate, în 2016, s-au înscris doar 8.889 de români din toate colţurile lumii, iar dintre ei au trimis votul în ţară doar 4.561. Deci, doar aceste metode nu sunt suficiente", a declarat Fifor, potrivit unui comunicat al PSD.

Pe fond, a adăugat el, PSD este de acord cu modificările propuse de preşedinte, deşi textul trimis de el către Guvern "are multe ambiguităţi şi va trebui clarificat".

'Cu siguranţă, atât Guvernul, cât şi majoritatea parlamentară vor face tot ce le stă în putinţă pentru a îmbunătăţi legislaţia electorală. Avem în vedere mai multe soluţii, inclusiv o suplimentare corespunzătoare a secţiilor de votare în diaspora. Dacă tot a trimis acele propuneri, ne aşteptăm că domnul Iohannis, în calitate de şef al diplomaţiei, îşi va asuma de această dată răspunderea de a determina pentru alegerile prezidenţiale numărul suplimentar de secţii de votare şi locaţiile în care să fie organizate. Doamna prim-ministru a anunţat chiar de ieri că Guvernul va finanţa toate secţiile suplimentare solicitate fie de Opoziţie, fie de domnul Iohannis. În acest fel, se elimină orice îndoială că Guvernul sau PSD nu ar dori o organizare cât mai bună a votului în diaspora", a spus Mihai Fifor.

Miercuri, şeful statului a cerut Guvernului "să elaboreze urgent" un proiect de lege care să poată fi adoptat de către Parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare şi prin care să propună "măsurile administrative adecvate" pentru alegeri, subliniind că în cazul în care situaţia o va impune, va solicita convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului.

"În urma dialogului consistent cu reprezentanţi ai autorităţilor responsabile, precum şi ai organizaţiilor nonguvernamentale şi experţi în domeniul electoral, au fost identificate măsurile necesare care trebuie urgent adoptate pentru a ne asigura că toţi cetăţenii îşi pot exercita votul în condiţii decente. În acest sens, solicit Guvernului să elaboreze urgent un proiect de lege care să poată fi adoptat de către Parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare prin care să propună măsurile administrative adecvate, începând de la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an. Solicit partidelor şi formaţiunilor parlamentare să depună toate eforturile pentru ca proiectul de lege să respecte pe deplin standardele de conduită electorală şi exigenţele în materie, astfel încât situaţiile de la scrutinul din mai să fie evitate. Dacă situaţia o va impune, voi cere, conform prerogativelor constituţionale, convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru discutarea în regim de urgenţă a proiectului de lege care urmează să fie supus dezbaterii, astfel încât proiectul de lege să fie adoptat înaintea următoarei sesiuni parlamentare", a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

AGERPRES

Subiecte în articol: fifor guvern iohannis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri