Jurnalul.ro Cultură Film Filme despre sfârșitul lumii, pe marile ecrane, luna aceasta! Intră în cinematografe "6,9 pe scara Richter", în regia lui Nae Caranfil

Filme despre sfârșitul lumii, pe marile ecrane, luna aceasta! Intră în cinematografe "6,9 pe scara Richter", în regia lui Nae Caranfil

de Diana Scarlat    |   

Ianuarie 2017 pare a fi luna ideală pentru lansarea pe marile ecrane din România a filmelor artistice despre sfârșitul lumii, în diverse abordări. După intrarea în cinematografe a filmului „Doar sfârșitul lumii» - «Juste la fin du monde», în regia lui Xavier Dolan, pe 6 ianuarie, mâine se va lansa o producție românească altfel decât ne-am obișnuit în ultimii ani. Un film cu... cântec. Adică aproape musical – "6,9 pe scara Richter", în regia lui Nae Caranfil.

 

Despre filmul lui Xavier Dolan, „copilul teribil al Canadei” - premiat la Cannes 2016 și selectat pe lista scurtă pentru «Cel mai bun film străin», la Oscar 2017, s-a scris foarte mult, iar publicul din România deja a avut ocazia să se edifice în privința veridicității celor afirmate de critici.

Tânărul regizor canadian Xavier Dolan spunea despre prezența sa la Cannes anul acesta, cu filmul „Doar sfârșitul lumii»: ”Sunt mândru să aduc acest film la Cannes. Fiind o adaptare a unei piese franțuzești, cu actori francezi, mi se pare cu atât mai emoționant să-l prezint pe teritoriu francez, în contextul acestei competiții, în cele mai bune condiții posibile pentru un cineast. Ori de câte ori lumea pomenește de Cannes, imediat se aduc în discuție petrecerile cu multă șampanie, nesfârșitele evenimente de PR și chestii ieftine pentru cei lipsiți de imaginație. Dar ceea ce se întâmplă acolo cu adevărat este altceva: se leagă prietenii, au loc întâlniri, plus senzația unică de a-ți fi proiectat filmul într-un cinematograf celebru, unde toți respiră alături de tine, râd cu tine sau plâng cu tine. Sunt foarte emoționat că am fost invitat din nou la Cannes”.

Anul trecut, Xavier Dolan însuși a făcut parte din juriul de la Cannes. „A fost o experiență foarte specială pentru mine. Cu toate astea, nu cred c-aș putea s-o fac în fiecare an”, a spus regizorul.

 

În privința comediei românești care va intra mâine în cinematografe, povestea acestui film este la fel de interesantă ca și titlul. Regizorul Nae Caranfil a explicat că s-a gândit, în 2010, la o dramă despre obsesia cutremurelor devastatoare și a sfârșitului lumii, dar a ieșit cea mai siropoasă comedie, cu pasaje de musical.

Nu se putea aborda altfel avalanșa de „știri” din calendarul mayaș și din scrierile lui Nostradamus, reinterpretate, în combinație cu baba Vanga și alți prevestitori ai celor mai rele fenomene, care deja fac parte dintr-un folclor urban contemporan al tragediilor imaginate, mai ales după ce sfârșitul lumii a fost anunțat și s-a amânat de cel puțin 20 de ori, din 2010 până astăzi.

Un tânăr actor de teatru navighează cu greu între un rol complicat într-un spectacol de „musical", o nevastă geloasă până la depresie și obsesia marelui cutremur devastator, anunțat ca iminent de toți „experții”. Însă „adevăratul" cutremur pentru el se dovedește a fi reapariția intempestivă a propriului său tată, după decenii de absență. Manipulator și amoral, tatăl se instalează în universul fiului, confiscându-l cu totul și bulversându-i existența. Astfel, tragedia inițial proiectată a devenit o comedie care sparge tiparele ultimilor ani din cionematografia românească, axată pe drema socială.

Un alt film, care va intra tot de mâine pe marile ecrane, este Odiseea - L'Odysee, incredibila aventură a Comandantului Jacques-Yves Cousteau, în regia lui Jérôme Salle, cu Lambert Wilson și Audrey Tautou în rolurile principale. Independența Film și Greenpeace România organizează în seara aceasta, cu ocazia previzionării filmului, o dezbatere cu presa și cu reprezentanți ai mai multor ONG-uri, pe tema protejării și păstrării într-o stare cât mai bună a oceanelor, în special, și a planetei, în ansamblul biodiversității ei. În toamna anului trecut, filmul a primit un premiu din partea Greenpeace, în cadrul festivalului de la San Sebastian.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri