Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Finanţele vând titluri de stat cu scadenţă la trei ani

Finanţele vând titluri de stat cu scadenţă la trei ani

de Daniela Ivan    |   

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a doua emisiune de titluri de stat din cadrul Programului Tezaur - ediţia Centenar, destinată exclusiv populaţiei. Titlurile pot fi cumpărate, în perioada 1-24 august 2018, de la toate unităţile Trezoreriei Statului, indiferent de domiciliul fiscal, şi până pe 23 august, de la oficiile poştale din mediul rural.

Titlurile de stat cu o valoare nominală de 1 leu au scadenţa la 3 ani, o dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile, informează Ministerul Finanţelor Publice. Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat şi la emisiunea anterioară din luna iulie. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.

Cumpărarea titlurilor de stat se poate realiza prin numerar, dar şi prin virament bancar, atât prin unităţile operative ale Trezoreriei Statului, cât şi prin oficiile poştale din reţeaua Poştei Române.

Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, dar valoarea maximă cumulată a acestora nu poate depăşi 100.000 de lei pentru subscrierile realizate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului, respectiv 100.000 de lei pentru subscrierile realizate prin subunităţile poştale.

În perioada de subscriere, investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, depunând o cerere de anulare. După încheierea acesteia, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea de moştenitori.

Programul Tezaur se flexibilizează

În paralel, Ministerul Finanţelor Publice anunţă flexibilizarea Programului Tezaur, un ordin al ministrului de resort urmând să permită transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de stat către un alt investitor persoană fizică, dar şi răscumpărarea acestora de către stat înainte de scadenţă.

În 6 iulie 2018, s-a încheiat prima emisiune de titluri de stat pentru populaţie lansată de MFP în cadrul Programului Tezaur - ediţia Centenar, cu o maturitate de 5 ani şi o dobândă de 5% pe an.

786 de milioane de lei este volumul total de subscriere pentru  Programul Tezaur.

Ministerul Finanţelor a emis titluri de stat pentru populaţie în iunie 2015, pentru prima dată după 10 ani de absenţă pe această piaţă.

Subiecte în articol: titluri de stat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri