Asociaţia de petrecere a timpului în aer liber din Finlanda a desemnat Pokemon Go ca fiind cea mai bună propunere de activitate fizică a anului, relatează luni postul naţional finlandez Yle, citat de Xinhua.
Asociaţia susţine că Pokemon Go a obţinut un succes uriaş imediat după lansarea jocului în Finlanda.
În practică, jocul i-a determinat pe sute de mii de finlandezi să iasă din casă. Pentru capturarea personajelor virtuale, oamenii trebuie să se deplaseze cât mai mult în exterior. Jocul a adus laolaltă generaţii diferite de împătimiţi, nu doar copii sau adolescenţi, dar şi părinţii acestora şi alţi adulţi au îndrăgit ideea de a ieşi în aer liber pentru a căuta respectivele personaje virtuale, potrivit asociaţiei.
Premiul a fost acordat comunităţii Pokemon Go Finlanda, care a strâns peste 25.000 de jucători pe Facebook care au urmărit chestiunile legate de joc.
Asociaţia din Finlanda acordă anual un premiu unei organizaţii sau unei persoane care-i inspiră pe finlandezi să participe mai activ la exerciţii fizice, conform postului Yle.
Lansat la nivel mondial în iulie 2016, Pokemon Go a fost dezvoltat de compania americană Niantic.AGERPRES