Jurnalul.ro Ştiri Locale Firea asigură bucureștenii că vor avea căldură și apă caldă în această iarnă

Firea asigură bucureștenii că vor avea căldură și apă caldă în această iarnă

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a precizat vineri că bucureştenii vor avea apă caldă şi căldură în această iarnă. 

"Am solicitat Guvernului un cadru judiciar prin care Primăria să poată să plătească în avans gazele pentru această iarnă, lucru care s-a şi întâmplat (...). Bani au fost întotdeauna lăsaţi în buget fie la capitolul Termie, fie de la alte capitole, (...) dar trebuie să ai forma legală să îi cheltuieşti legal şi pentru proiectele de strictă necesitate. Am plătit aşadar şi gazele pentru perioada noiembrie - martie, deci se fac aceste plăţi, s-a semnat un memorandum între, pe de o parte, RADET, ELCEN, Romgaz, Transgaz, Distrigaz şi nu sunt dificultăţi sub nicio formă", a declarat Firea la DC News. 

Ea a menţionat că, dacă se întâmplă o sincopă, aceasta este doar din cauza faptului că reţeaua este extrem de îmbătrânită şi mai sunt anumite avarii, dar care se remediază. 

"Toţi cei care au analizat activitatea mea în aproape cinci luni de zile au afirmat - inclusiv reprezentanţi din opoziţia din Consiliul General, cu care am discutat şi cred că nu puteţi să îi bănuiţi că au vreo simpatie personală faţa de mine - că am luat cea mai curajoasă decizie, aceea de a propune Consiliului General şi majorităţii din acesta să şi voteze intrarea în insolvenţă a RADET şi demararea unui plan de reorganizare, în urma căruia în 2 - 2 ani şi jumătate Primăria Capitalei nu va mai fi nevoită să plătească subvenţia, pentru că această companie se va redresa şi va putea să îşi asigure singură toate resursele", a spus Firea. AGERPRES

Subiecte în articol: gabriela firea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri