x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Cultură „Academia” de la Pietroșița, ca în Grecia Antică

„Academia” de la Pietroșița, ca în Grecia Antică

de Diana Scarlat Publicat la 03 Aug 2026 09:15 Modificat la 03 Aug 2026 09:15
„Academia” de la Pietroșița, ca în Grecia Antică
Cum a transformat Pietroșița modelul antic grecescSursa: Diana Scarlat/ Pietroșița, Localitate cu istorie de peste 500 de ani

În Grecia Antică s-au pus bazele acelei forme de învățământ organizat care a funcționat cu numele de „Academie” - „akademos” -, în secolul al IV-lea î.Hr., iar celebra Academie a lui Platon a rămas ca reper în istorie, fiind baza societății și a culturii europene de astăzi.

Erau școli care se făceau în aer liber, pe sub platani, unde filosofii comunicau cu elevii – un model care și astăzi se practică, aducând uneori rezultate uluitoare. Una dintre școlile care acum aplică modelul vechilor academii grecești este la Pietroșița, în nordul județului Dâmbovița, unde mai multe asociații culturale au organizat școala de vară pentru copiii și tinerii din regiune, având sprijinul unor oameni de cultură, profesori universitari și jurnaliști. Astfel, zeci de copii din județul Dâmbovița au parte, an de an, de cursuri și întâlniri cu specialiști din mai multe domenii, de la care învață foarte multe lucruri utile, iar unii se atașează de domeniile de studiu pe care le practică la Școala de Vară.

Școala de Vară de la Pietroșița a ajuns la cea de-a doua ediție, în acest an, fiind organizată în cel mai vechi conac din localitatea cu atestare istorică de peste 500 de ani, de la poalele Munților Bucegi. Fundațiile „Renașterea Pietroșiței Ruralia” și „Comăniță”, cu sediul la Pietroșița – la doar 20 de kilometri distanță de Sinaia -, au lansat acest concept pentru a-i ajuta pe copiii și tinerii din localitățile situate în nordul județului Dâmbovița să se apropie de personalități din lumea culturală și științifică, dar și de domeniile de studiu pe care le-ar putea urma în viitoarea lor carieră profesională.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

„Școala de Vară” de la Pietroșița – un fel de Academie de la Pietroșița, prin conceptul preluat de la grecii antici – denumită „Pietroșița Renaște – Preot Ioan Oprea”, a reunit grupuri artistice și creatori populari, profesori, învățători, educatori de la școlile și grădinițele din mai multe localități, directori de școli și licee, poeți, pictori și preoți, pe care copiii și tinerii i-au putut vedea, timp de o săptămână, în cadrul unor activități desfășurate în afara școlii, la ateliere sau discuții libere. 

Daniel Comăniță, președintele celor două fundații, a pregătit, împreună cu colaboratorii săi și cu o mulțime de parteneri, o serie de evenimente, acțiuni educative, creative, artistice și de divertisment. „Sediul” școlii de vară este în Conacul Manolescu – unul dintre monumentele istorice importante din centrul Pietroșiței, ce a devenit un adevărat centru cultural zonal, fără legătură cu zona instituțională a statului. Aici nu sunt platani, dar activitățile se desfășoară la umbra unui falnic nuc și în odăile răcoroase ale conacului, transformate de președintele celor două fundații culturale într-un adevărat muzeu al satului.

 

Cele mai apreciate ateliere

La Școala de Vară au participat, toată săptămâna trecută, peste 100 de copii și adolescenți de la școlile din Pietroșița, Moroeni, Bezdead, Buciumeni și Runcu, la ateliere de pictură, desen, artă bizantină, olărit, canto, inteligență artificială și în cel de cultură și istorie hispanică. Unul dintre cele mai apreciate a fost atelierul de gastronomie, iar copiii s-au întrecut și în concursurile de recitare, de interpretare muzicală și caligrafie. 

Evenimentul a fost sprijinit și de autoritățile locale – primăriile Pietroșița, Runcu, Bezdead, Moroeni și Buciumeni, iar printre partenerii acestui maraton al vacanței petrecute în brațele culturii și spiritualității au mai fost și universitățile Castilia – La Mancha din Spania și Valahia din Târgoviște, Institutul Național de Cercetare, Dezvoltare în Informatică, Uniunea Ziariștilor Profesioniști – Filiala Dâmbovița, Crucea Roșie Dâmbovița, dar și reprezentanți ai unor instituții și componente socio-culturale și educaționale din județ și din țară care susțin această activitate pentru copiii și tinerii din nordul județului Dâmbovița.

 

Localitate cu istorie de peste 500 de ani

Pietroșița este o localitate istorică atestată documentar prin diverse documente care evidențiază dezvoltarea comunei și a localității. Aceste documente esențiale pentru înțelegerea evoluției comunității și pentru protejarea valorilor culturale locale au fost întocmite în perioadele 1592-1642 și oferă informații despre așezarea comunei, rolul său în administrarea teritoriului, și dezvoltarea culturală și economică a comunității. 

Localitatea se află într-una dintre cele mai frumoase zone ale României, la poalele Bucegilor, învecinându-se cu Moroeni, Bezdead, Runcu și Buciumeni – localități legate prin istoria locului, prin tradiții și stilul arhitectural care definește această regiune. 

Fundația „Renașterea Pietroșiței – Ruralia” și Fundația Comăniță au reușit să readucă la viață spiritul acestor locuri, reunind comunitățile, astfel încât întreaga zonă să poată redeveni și o atracție turistică importantă, la fel ca Viscri-Saschiz-Sighișoara sau ca Țara Lăpușului și Țara Făgărașului. În ultimii trei ani, cele două ONG-uri au readus comunitățile locale din nordul Dâmboviței în atenția publicului larg, prin organizarea festivităților cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou, dar și de Focul lui Sâmedru – obicei specific acestei zone, extins până în Țara Muscelului și Țara Făgărașului. 

De anul trecut, fundațiile au continuat să organizeze evenimente și pentru a scoate în evidență obiceiurile locului din restul anului – de Florii și de Paști, de Rusalii, de Sânziene, intercalând între sărbătorile tradiționale Ziua Eroilor, Ziua Iei, Ziua Drapelului Național și alte sărbători. 

Cel mai amplu eveniment al fiecărui an este acum „Școala de Vară” - un eveniment conceput și ca un foarte bun prilej de unire a comunităților locale din această zonă.

×
Subiecte în articol: academia pietrosita grecia antica