Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fiul lui Leo de la Strehaia a fost reținut pentru 24 de ore. Cum „a țepuit” cu 300.000 de lei un om de afaceri

Fiul lui Leo de la Strehaia a fost reținut pentru 24 de ore. Cum „a țepuit” cu 300.000 de lei un om de afaceri

Fiul controversatului om de afaceri Leo de la Strehaia a fost reținut pentru 24 de ore pentru înșelăciune, anunță Antena 3.

Anchetatorii spun că acesta împreună cu un alt bărbat, şi-ar fi atribuit în fals calitatea de reprezentanţi a două societăţi comerciale şi i-ar fi convins pe aceștia să le livreze 150 de aparate de aer condiţionat.

Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 300.000 de lei.

"Astazi, 15.07.2019, politistii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București Serviciul de Investigarea Criminalității Economice Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, fiind în continuarea cercetărilor in cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, exploatând date operative, au prins în flagrant 6 persoane, care după ce au indus in eroare reprezentanții unei societăți comerciale au incarcat 17 aparate de aer conditionat, urmand să incarce alte câteva zeci, pe care le-au transportat pe raza unei localități din județul Ilfov , fiind interceptati de polițiști . Din cercetări , până la acest moment, a rezultat faptul că mai multe persoane arogându-și in fals calitatea de reprezentați a două societăți comerciale ar fi indus in eroare persoana vătămată, determinand-o să livreze de la punctul de lucru situat pe raza Sectorului 1, circa 150 de aparate de aer condiționat, in valoare de 300.000 lei. Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigarea Criminalității Economice a Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului1 cu doi bărbați în stare de reținere", transmite Poliţia Capitalei.

Subiecte în articol: Leo de la Strehaia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri