Jurnalul.ro Ştiri Social Florian Bodog: Nu vom lua copiii cu Poliţia să-i ducem la vaccinare

Florian Bodog: Nu vom lua copiii cu Poliţia să-i ducem la vaccinare

de Monica Cosac    |   

Nimeni nu va fi obligat să fie vaccinat, susţine ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, care a afirmat, ieri, în cadrul primei dezbateri pe proiectul legii vaccinării, că îşi doreşte crearea unui cadru foarte bun pentru imunizarea copiilor. În opinia sa, vacci­nul este precum botezul pentru copil. Reprezentanţi ai societăţii civile cer, însă, o mai bună raportare a reacţiilor secundare ce pot să apară în urma administrării unor vaccinuri, precum şi reglementarea responsabilităţii întregului lanț, începând de la producătorul vaccinului, până la cel care îl administrează. 

Prima dezbatere publică legată de legea vaccinării a stârnit discuţii aprinse, în contradictoriu, presărate cu scandări şi afişări de pancarte, în contextul în care proiectul de act normativ, pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii, pe 10 aprilie, conţine sintagma „vaccinare obligatorie” şi prevede, printre altele, că înscrierea la şcoală şi la grădiniţă se va face pe baza unei adeverinţe de vaccinare. Ministrul Sănătăţii susţine, însă, că s-a înţeles greşit. 


„Vreau să asigur pe toată lumea - am mai spus acest lucru, dar se pare că nu s-a înţeles - nimeni nu va obliga pe nimeni să fie vaccinat, adică nu vom lua copiii cu Poliţia sau cu arcanul să-i ducem la vaccinare. Părintele are dreptul să refuze, însă în situ­aţia în care refuză are şi obligaţia să-şi asume acest refuz în situaţia în care, Doamne fereşte, copilului i se întâmplă ceva”, a spus minis­trul Florian Bodog, la dezbaterea pe tema legii vaccinării. În opinia ministrului, vaccinul este precum botezul pentru copil. 
„Am citit undeva că vaccinul este ca şi botezul pentru copil. În situaţia în care suntem credin­cioşi şi ne botezăm copilul, nu văd de ce să nu-l vaccinăm”, a mai afirmat Bodog. 

Afişe cu copiii vaccinaţi, în şcoli și grădinițe 

De asemenea, ministrul Sănă­tăţii a mai spus că dreptul la sănă­tate publică trebuie să primeze şi că va lua în calcul ideea ca şcolile şi grădiniţele să afişeze procentul de elevi vaccinaţi din unitatea respectivă. „Mi-a plăcut ideea celui care a spus în sală că şcolile şi grădiniţele ar trebui să afişeze procentul de vaccinaţi din şcoală. E o idee bună. O s-o luăm în discuţie”, a mai afirmat Bodog, adăugând că dezbaterile legate de legea vaccinării vor continua. 


Mai mulţi reprezentanţi ai Coaliţiei pentru Sănătate, care au participat la dezbatere - printre aceştia fiind şi mame cu copii în braţe, care acuzau apariţia unor reacţii secundare în urma administrării unor vaccinuri - au susţinut că „vaccinul este un drept, nu o obligaţie”, exprimându-se împo­triva obligativităţii vaccinării. 


De asemenea, reprezen­tanţii societăţii civile au cerut să se facă raportarea reacţiilor adverse postvaccinare, precum şi reglementarea responsabili­tăţii întregului lanț, începând de la producător, până la cel care administrează vaccinul. 
Tot ieri, la dezbaterea privind legea vaccinării, minis­trul Florian Bodog a anunţat că a fost înregistrat un alt deces cauzat de rujeolă, fiind vorba de un copil de doi ani din judeţul Bihor, numărul dece­selor ajungând, astfel, la 25. 

Subiecte în articol: Florian Bodog
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri