Nu știu dacă, în cadrul întrevederilor pe care, în marja vizitei efectuate joi și vineri la Bruxelles, Florin Cîțu le-a avut cu personalității care dețin funcții cheie în organismele Uniunii Europene, domnia sa a fost întrebat ce a vrut să spună atunci când a declarat că ,,mărirea pensiilor era prevăzută în programul electoral, nu în programul de guvernare’’. Dar sunt convins că o discuție aprofundată pe acest subiect ar fi fost binevenită din mai multe motive.
În primul rând pentru că, după cum am aflat dintr-un foarte la obiect comentariu al europarlamentarei Carmen Avram, capului de listă al guWERNului de la București i-au fost date două vești, fiecare în felul ei, cu puternic impact. Prima veste este că, pentru România, Comisia Europeană are disponibile 30 de miliarde de euro. Aceasta este vestea bună. După care a venit și veste rea și anume că ,,gratis’’(termenul îi aparține lui Carmen Avram, redutabilă promotoare a opțiunilor României Europene în parlamentul uniunii) nu vor fi decât în jur de 13,4 miliarde de euro, iar, pentru restul de 16,6 miliarde, țărișoara noastră va trebui să se împrumute. Veste proastă veți spune! Veți spune dumneavoastră, dar nu și Florin Cîțu, știută fiind dexteritatea cu care, ca ministru de finanțe, a contractat împrumuturi a căror sumă este de-a dreptul amețitoare și pe care o vor avea de plătit generații după generații. Drept pentru care, bine ar mai fi fost ca înalții demnitari europeni să îl întrebe, pe Florin Cîțu, unde și pe ce s-a dus atâta bănet dacă guWERNul a ajuns să clameze că nu are fonduri pentru creșterea pensiilor. Întrebare la care nu cred că respectivul ar mai fi refuzat să răspundă, așa cum a făcut atunci când i-a sfidat, în mod repetat, pe parlamentarii autohtoni care i-au cerut să aducă cerneala și să facă socoteala.
Bine ar mai fi fost și dacă înalții oficiali ai Uniunii Europene l-ar fi întrebat, pe domnul premier, și de ce se spală pe mâini atât de repede, aruncând în spinarea celor care au redactat programul electoral răspunderea pentru că în document se prevede mărirea pensiilor cu 8 %. Prevedere pe care nu vrea să o onoreze guWERNul în exercițiu, așa că, prin Ordonanță de urgență a stabilit că, în acest an, pensiile rămân înghețate, iar un dezgheț nu ar fi posibil decât la orizontul anului 2023, mai sigur, al lui 2024. Care an 2024 este- printr-o simplă coincidență, desigur- și anul alegerilor locale, parlamentare și prezidențiale, așa încât măsura vizând creșterea pensiilor va fi,mai mult ca sigur, acuzată că are doar un caracter electoral. ,,În favoarea cui?’’, mă veți întreba, iar eu am să vă răspund ,,ghici, ghicitoarea mea!’’
Așadar, bine ar fi fost dacă, în dialogurile cu Florin Cîțu, distinșii lideri comunitari l-ar fi întrebat despre ce este vorba în respectiva propoziție. Numai că, din informațiile oferite pe canale oficiale, nu există indicii că subiectul a figurat pe agenda convorbirilor de la Bruxelles. Deși,la drept vorbind, ne-am fi așteptat ca,în mapele interlocutorilor să se afle și o consemnare a declarației premierului Florin Cîțu. Declarație de ultimă oră la data vizitei sale la Bruxelles, din care se reiese, cu subiect și predicat, câți bani dau actualii guWERNanți pe respectarea promisiunilor electorale și,de fapt, pe respectul față de electorat, de cetățeni. Normă esențială și uzanță definitorie a unui stat democratic,stat de drept, stat membru al Uniunii Europene și al NATO. Așteptare perfect îndreptățită având în vedere celeritatea cu care, în alte ocazii, oficialitățile UE se autosesizau și reacționau atunci când considerau că guvernul de la București comite derapaje de natură să le provoace îngrijorare. Foarte adevărat, în acele cazuri, era vorba despre guverne cu altă culoare politică decât cel aflat,actualmente, în exercițiu. Un guWERN ,,al meu’’, adică pe voia și pe placul domnului pseudo-președinte Klaus Werner Iohannis. GuWERN al cărui premier își permite, mai nou și mai nou, să declare în mod public cum că una sunt promisiunile cu care partidele coaliției a luat voturi și cu totul altele sunt obiectivele pe care trebuie să le realizeze. De aici și lejeritatea cu care premierul Florin Cîțu a debitat-o- nu oriunde, ci într-o conferință de presă- revoltătoarea zicere în care a trecut, la fel de lejer, de la sinceritate la cinism.
Scriu toate acestea deși sunt convins că mi se va răspunde că nu sunt cel mai în măsură să fac agenda liderilor Uniunii Europene! Știu și eu treaba asta și mulțumesc de observație! Dar, ca cetățean al României Europene, consider că am dreptul și chiar datoria să îmi exprim, public, așteptările în ceea ce privește maniera în care realitatea românească este văzută, evaluată și apreciată de liderii Uniunii Europene și, de ce nu?,să îmi exprim, public, punctele de vedere. Urmând, firește, ca opiniile mele de vedere să fie împărtășite sau contrazise într-un dialog argumentat și de bună credință. Dialog al tuturor cetățenilor din toate statele membre ale UE care trebuie să aibă un caracter permanent și să nu se rezume doar la alegerile pentru parlamentul european care au loc din cinci în cinci ani.
Cât despre suvenirurile cu care se întoarce din voiaj chiriașul de la Palatul Victoria și, judecând după aceste foarte semnificative detalii neștiute pe care le-a devoalat europarlamentara Carmen Avram,detalii pe care nici-o oficialitate nu le-a contrazis până acum, și,în general după acest pelerinaj cu nimic mai presus de temenelele pe care guWERNanții le bat, la Bruxelles sau la Strasbourg, mai ceva ca la Înalta Poartă, avem suficiente motive să vedem câtă dreptate a avut românul când a scos vorba ,,geaba vii, geaba te duci, geaba rupi bieții papuci’’.
,,Din nefericire!’’ spune Carmen Avram. Sau, ,,ghinion!’’, cum îi place să spună pseudo-președintelui Klaus Iohannis. Bineînțeles că nu și în cazul de față…
Șerban CIONOFF