Ministrul Muncii, Florin Manole, se plânge de costuri „de 10 ori mai mari” cu jumătate din pensii care sunt plătite prin Poșta Română și vrea să le dea pe card. Acesta a explicat că s-ar face economii substanțiale la bugetul statului, dacă în loc să se plătească poștașii, s-ar plăti comisioanele băncilor. Dincolo de faptul că un ministru vrea să transfere comisioane de la o companie a statului român - adică Poșta Română - la instituții bancare private, multinaționale, Florin Manole arată că nu înțelege realitatea: România este într-o situație foarte diferită față de alte țări europene, având o populație foarte numeroasă care a ajuns la vârsta pensionării fără cunoștințe în domeniul noilor tehnologii. Acea jumătate din totalul pensionarilor despre care vorbește Manole nu trăiește în marile orașe - București, Cluj, Brașov, Timișoara sau Constanța - ci în mediul rural, unde nu există nici măcar bancomate de unde ar putea scoate banii, iar magazinele sătești nu au toate sisteme de plată electronică prin POS.
Ceea ce nu ia în calcul ministrul Manole este exact o discuție cu băncile din România care în ultimii 10 ani au refuzat să plaseze bancomate în localitățile mici - adică nu există bancomate și nici nu vor exista în peste 60% din suprafața României. Chiar și acolo unde sunt ATM-uri, în cele mai multe comune există un singur bancomat într-un sat, iar locuitorii din celelalte sate trebuie să se deplaseze pe distanțe între 5 și 30 de kilometri pentru a ajunge la acel bancomat. Pentru bătrâni, aceste adevărate excursii între sate sunt imposibil de făcut, pentru că mulți sunt nedeplasabili, alții abia reușesc să parcurgă distanțe scurte, iar cei mai mulți nu au nici mijloace de transport personale, nici nu au acces la mijloace de transport în comun. Chiar dacă ar avea, le-ar fi greu să care cumpărăturile pe distanțe lungi, în ipoteza în care ar putea ajunge la magazinele din orașele apropiate, pentru a se aproviziona.
Mai mult, în satele în care totuși există ATM-uri, acestea nici măcar nu sunt alimentate cu bani zilnic. CEC Bank acoperă cea mai mare parte din teritoriu și în unele zone alimentează bancomatele o dată pe săptămână, iar banii nu sunt suficienți, în cazul în care se depășește limita calculată de bancă pentru locul respectiv.
Doar 50% din totalul localităților din România au un bancomat, după ce și CEC Bank a retras o parte dintre acestea, după anul 2018. Băncile le consideră nerentabile în mediul rural și nu fac astfel de investiții. De exemplu, nicio bancă nu a acceptat, în anul 2018, să plaseze bancomate în localitățile turistice din Delta Dunării, atunci când Asociația pentru Managementul Destinației Turistice (AMDTDD) a încercat să convingă măcar una dintre bănci să facă o astfel de investiție. Deși calculele AMDTDD arătau că turiștii ar avea nevoie să scoată din bancomate sume mari, în sezonul care durează de la începutul primăverii până la finalul toamnei, băncile au calculat pierderi inclusiv în zonele cele mai vizitate din Deltă și au considerat investiția ineficientă.
Problema e cunoscută, de la „cardurile sărăciei”
În multe sate din România nu sunt nici magazine cu plata prin sisteme POS, iar bătrânii care abia se pot deplasa până la cel mai apropiat magazin din sat, pentru a-și cumpăra mâncare, nu au acces la transport pentru a se duce la cumpărături în orașele apropiate - la 15-20 km distanță -, dar nici nu au forța fizică necesară pentru a căra cumpărăturile, chiar dacă ar avea mijloace de transport și bani pentru a se aproviziona din cel mai apropiat oraș, unde ar putea face plata de pe cardul bancar.
Aceeași situație a fost creată de stat și în cazul „cardurilor sărăciei”, când Guvernul nu a luat în considerare situația din România reală. Bătrânii au apelat la rude și prieteni, pentru a putea folosi acele sume de pe carduri, mulți dintre ei fiind în imposibilitatea de a se deplasa pentru cumpărături în cel mai apropiat oraș. De altfel, mulți pensionari își pun în pericol veniturile, apelând la alte persoane pentru a le retrage banii de pe cardurile bancare, dacă au optat pentru a li se trimite pensia pe card.
În august 2025, România avea 4.689.262 de pensionari, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Conform declarațiilor ministrului Muncii, jumătate dintre aceștia primesc pensia prin Poșta Română - adică 2,3-2,4 milioane. Corelând cifrele cu numărul de beneficiari ai „cardurilor sărăciei” care au fost date de Guvern după 2020, reiese că același procent reprezintă și pensionarii afectați de sărăcie în România, despre care se știe deja, din studiile făcute pentru alocarea sprijinului pentru alimente și energie, că cei mai mulți trăiesc în mediul rural. Potrivit datelor oficiale din 2024, peste 2,4 milioane de români, inclusiv pensionari cu venituri sub sau egale cu 2.200 de lei net pe lună, beneficiau de acest ajutor.
Isteria digitalizării și eliminarea cash-ului
Încercările repetate ale guvernelor din ultimii ani de a tehnologiza și digitaliza forțat România, de a elimina banii cash și de a desființa Poșta Română au eșuat tocmai pentru că numărul pensionarilor care nu pot folosi cardul bancar este foarte mare și o decizie a unui guvern trebuie să țină cont inclusiv de încălcarea drepturilor omului - pentru care România ar putea fi condamnată la CEDO, urmând să plătească despăgubiri mai mari decât a plătit până acum pentru condițiile din penitenciare, dacă ar lăsa peste 2 milioane de bătrâni fără acces la banii de pensie și fără posibilitatea de a se întreține din propriile lor venituri obținute după o viață de muncă. Deci ar fi o risipă de bani o astfel de decizie. În niciun caz nu ar aduce economii la buget - pentru că nu se ia în calcul doar plata pentru Poșta Română, ci toate prejudiciile care s-ar crea prin renunțarea la aceasta, în favoarea băncilor, unde se adaugă și grave probleme în plan social.
Ar fi afectate mii de sate și peste două milioane de oameni
După 2020 au încercat mai mulți miniștri ai Muncii - în special USR-PNL - să impună plata pensiilor pe card, iar ministrul Manole ar fi trebuit să aibă la dispoziție rapoartele care i-au determinat pe predecesorii lui să renunțe la această idee.
Ca de obicei, un ministru lansează dezbateri pe teme pe care nu le-a cercetat, nu a făcut un studiu de impact și nu s-a interesat de dimensiunea problemei, la nivel național. Într-o declarație recentă, la un post TV, ministrul Muncii a vorbit despre situația celor aproximativ 2,3 milioane de pensionari care iau banii de la poștaș, fiind în imposibilitate de a folosi cardurile bancare, ca și cum ar fi vorba de câteva cazuri izolate care s-ar putea rezolva, deși numărul beneficiarilor e enorm și mulți dintre ei sunt nedeplasabili sau efectiv nu știu să folosească tehnologia care a avansat mai repede decât au avut ei capacitatea de a se adapta.
„Sunt perfect conştient că nu există un bancomat în orice mică localitate din România, sunt perfect conştient că unii dintre cetăţeni nu vor vrea şi ei trebuie să aibă şi să-şi păstreze în continuare acest drept şi sunt convins că unii nu se pricep să umble cu cardul. Pentru aceştia, nicio problemă, dreptul lor rămâne în vigoare de a-şi primi pensia prin poştă. Dar, repet, cu cât mai mulţi pe card, cu atât va fi mai facil şi mai uşor şi totuşi ne apropiem de 2025, din toate punctele de vedere”, a declarat Manole.
Prin această declarație arată că nu e absolut deloc conștient de efectele propunerii pe care tocmai a lansat-o, pentru că nu poate înțelege care sunt problemele reale ale acelor oameni și cât de mare este numărul lor - inclusiv al „micilor localități” despre care vorbește, fără să știe că este vorba despre mii de sate, nu de câteva localități izolate.
Poșta Română întoarce banii la bugetul statului
O altă problemă este legată de Poșta Română. Blocul Național Sindical (BNS) a lansat, încă de acum 10 ani, un plan de eficientizare a Poștei Române care includea și posibilitatea de a le da poștașilor din mediul rural atribuții de asistenți sociali, astfel încât să rezolve, pe de o parte, problema pensionarilor care trăiesc singuri și la care mai ajunge doar poștașul, o dată pe lună, iar pe de altă parte ar fi făcut economii reale la bugetul statului, prin formula „2 în 1” - adică nu ar mai fi fost nevoie să se plătească din banii statului și asistenți sociali angajați de primării, și poștașii.
Niciun guvern nu a acceptat ideea, deși se puteau face cursuri pe fonduri europene pentru formarea profesională a poștașilor din mediul rural care ar fi putut lucra într-un astfel de sistem hibrid, în timp ce profitul obținut de Poșta Română merge, în procent de 90% la stat - așa cum se întâmplă în cazul tuturor companiilor de stat.