„Eu vreau să mai trăiesc puţin! Niciodată nu am spus cum spun alții… Mie îmi e frică de moarte! Nu pot să îți explic de ce. Am văzut-o de mic, dar poate că atunci… Știi ce mă îngrijorează? Faptul că mulți, aproape toți cei pe care i-am avut foarte aproape de sufletul meu, de mintea mea, nu mai sunt. Mi-au fost foarte dragi.
Eu toată copilăria mea am trăit-o la Cluj. Acolo eram cei care eram aleși să facem parte din elevii liceului la care eu am învățat. Din ei nu mai e aproape niciunul. Din colegii mei, din promoția noastră, care era după promoția lui Amza Pellea, Victor Rebengiuc și alți mulți actori din generația de aur nu mai e nimeni.
Noi eram 22 și mai suntem trei. Nu mai e decât Liviu Crăciun, este Gheorghe Popovici-Poenaru, care e plecat la Montreal, unde e profesor la o facultate de actorie și al treilea sunt eu.
Ar mai fi o singură persoană, care e suferindă, Ioana Bulcă", a spus Florin Piersic anul trecut în podcastul lui Mihai Morar, Fain&Simplu.
Într-un articol scris în 2021 de regretatul Florin Condurățeanu în JURNALUL, aflăm ce lipici îl face iubit pe Piersic de toţi românii:
"Se minunează actorii cu ce lipici îi atrage Florin Piersic pe oamenii care îl întâlnesc. Ies nişte valuri de energie însorită din Florin, are un halou în care se prind toţi, îi atrage pe toţi ca gravitaţia. Săli cu mii de oameni sunt absorbite de vraja frumosului Harap Alb, de istorisirile unui povestitor inegalabil care este Piersic, are vorbe atât de simţite, de vii, ca o inimă încât nu e om să dea din mână a indiferenţă când aude numele Florin Piersic.
Mari personalităţi cu firi capricioase şi nu binevoitoare l-au simpatizat pe Florin, chit că pH-ul caracterului lor era profund acid. Îl privea cu zâmbet cald Eugen Barbu, dar şi nevasta lui, Marga Barbu, care îl îndrăgea mult, jucând cu el în filmele scrise ca scenariu de severul ei soţ. Pe Florin Piersic l-a simpatizat şi Adrian Păunescu, care i-a dat chiar o rubrică în revista „Flacăra”, scrisă talentat de Florin, îl îndrăgea și Corneliu Vadim Tudor. Pe Florin Piersic îl iubeşte toată România.
Îmi povestea o scenă cu miez: ţinuse un show la ambasada română din Irlanda, invitaţii l-au rugat să iasă pe trotuar pentru a face poze cu el. A frânat cu scrâşnete o ditamai maşină de salubritate şi au alergat spre el doi români, gunoieri, acum irlandezi: „Nea Florine, pozează-te cu noi! Uite, o rugăm să ne fotografieze cucoana de acolo”. Aşa s-a petrecut, „cucoana” amabilă fiind Excelenţa Sa Ambasadoarea României. La piesa „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, spectatorii se aşezau şi pe jos, de laturile scenei. În spectacolele din turneele din Israel când apărea Piersic exploda sala arhiplină în urale, sutele de mii de români evrei aveau tinereţea legată de Florin şi de drăgălăşeniile sale."
Unul dintre cele mai cunoscute personaje pe care le-a interpretat în film este Mărgelatu. El a jucat în filme precum “Ciulinii Bărăganului” (1957), “Neamul Şoimăreştilor” (1964), “Haiducii lui Şaptecai” (1970), “Zestrea Domniţei Ralu” (1971), “Colierul de turcoaze” (1985), “Fix alert” (2004) şi “Eminescu versus Eminem” (2005).
Printre spectacolele de teatru celebre în care a jucat Fse numără “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, “Oameni şi şoareci” şi “Străini în noapte”. A primit numeroase distincţii, printre care premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, în 2009, şi Medalia de Aur a Artelor Transilvane, în acelaşi an.
Florin Piersic la Mihai Morar
Florin Piersic la Mihai Gadea