Jurnalul.ro Ştiri Locale Focare de coronavirus în neurochirurgia și ortopedia din două spitale de urgență din Iași

Focare de coronavirus în neurochirurgia și ortopedia din două spitale de urgență din Iași

Șase pacienți și o infirmieră ai Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași au fost confirmaţi cu COVID-19. Un alt focar este la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, cu patru pacienți bolnavi.

 

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi anunță apariţia a două focare Covid-19 noi.

Primul este în neurochirurgia Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”. Șase pacienți și o infirmieră s-au infectat. Pacienții au fost izolați în zona COVID, iar infirmiera acasă.

Un alt focar a fost declarat la ortopedia Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, cu patru pacienți contaminați. Pacienții au fost izolați în zona COVID.

De asemenea, la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași, secţia 5 acuţi, s-a mai confirmat pozitiv încă un salariat. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv trei salariaţi şi trei pacienţi. La același institut, dar în secția ATI, au luat virusul alți cinci salariaţi şi doi pacienţi, în condițiile în care anterior erau infectați cinci salariaţi şi doi pacienţi.

În neurologia 1 a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” s-au mai confirmat pozitiv încă 7 salariaţi. Aici, iniţial au fost confirmaţi un salariat şi nouă pacienţi.

În secția neurologie 2 a aceluiași spital s-au mai infectat încă trei pacienţi, după ce iniţial au fost confirmaţi cinci salariaţi şi cinci pacienţi, iar în neurochirurgie 2 alți trei pacienți s-au contaminat, după ce iniţial au fost confirmaţi pozitiv opt salariaţi şi trei pacienţi.

Tot la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, la UPU, focarul s-a extins la alți patru angajați, după ce iniţial au fost confirmaţi pozitiv opt salariaţi.

La Unitatea Medico-Socială Răducănei s-au îmbolnăvit alți 14 beneficiari și șapte salariați, iniţial fiind confirmaţi pozitiv 15 salariaţi şi 16 beneficiari.

 

Subiecte în articol: focare coronavorus spitale iasi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri