Jurnalul.ro Ştiri Social Un fost șef al Statului Major al Forțelor Navale Române a murit

Un fost șef al Statului Major al Forțelor Navale Române a murit

de Redacția Jurnalul    |   

Un fost șef al Statului Major al Forțelor Armate a trecut la cele veșnice. Anunțul a fost făcut de instituția al cărei viceamiral a fost.

Statul Major al Forțelor Navale, care anunță trecerea la cele veșnice a viceamiralului în retragere Dorin Dănilă, fost șef al instituției în perioada 2006 – 2010, anunță Forțele Navale Române.

„Statul Major al Forțelor Navale transmite familiei îndurerate sincere condoleanțe și o asigură de sprijinul necesar în aceste momente grele.

Dumnezeu să îl odihnească în pace”, a transmis SMFN.

Viceamiralul Dorin Dănilă (n. 1953, Brașov) era ofițer superior în rezervă al Forțelor Navale Române.

Absolvent al Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” din Constanța (1976), unde a terminat al doilea în promoție, și al Academiei Militare din București, și-a construit o carieră militară de peste trei decenii în structurile operative și de comandă ale Marinei Militare.

A deținut funcții-cheie, printre care comandant al Divizionului 50 Corvete/Fregate Mangalia, comandant al Bazei Maritime Constanța, comandant al Comandamentului Flotei și, între 2006 și 2010, șef al Statului Major al Forțelor Navale.

A coordonat misiuni navale internaționale în Marea Neagră, în cadrul exercițiilor NATO și de cooperare regională.

În 2010 a fost avansat la gradul de viceamiral și trecut în rezervă.

Subiecte în articol: statul major Forțele Navale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri