Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru corupție

Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru corupție

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir a fost condamnat, joi, la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare de magistrații Curții de Apel București, care au desființat parțial decizia prin care a fost achitat, inițial, de fapte de corupție. Și soția lui Dragomir a fost condamnată la 2 ani și 8 luni.

 

Curtea de Apel București a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și de către inculpații Dragomir Daniel și Dragomir Marinela-Zoica împotriva sentinței penale pronunțate în 22 decembrie anul trecut de Tribunalul București.

Astfel, sentința Tribunalului București a fost desființată, în parte, și, rejudecând în fond, magistrații Curții au decis cu privire la inculpatul Daniel Dragomir condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani și de 6 luni închisoare pentru participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În temeiul legii penale, au fost contopite pedepsele, astfel că Daniel Dragomir va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 10 luni închisoare, respectiv o treime din pedepsele care nu se execută. Astfel, în final inculpatul va executa 3 ani și 10 luni închisoare în regim de detenție.

Marinela Zoica, soția fostului colonel SRI, și ea fost cadru activ, a fost condamnată la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la trafic de influență, 2 ani închisoare pentru spălare de bani și 6 luni închisoare pentru participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Contopind pedepsele, Marinela Zoica Dragomir va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 8 luni închisoare, respectiv o treime din pedepsele care nu se execută, în final inculpata având de executat pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 8 luni închisoare.

Decizia de joi a Curții de Apel București este definitivă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Daniel Dragomir
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri