Jurnalul.ro Ştiri Politică Fostul primar al Sectorului 1 cheamă lumea la vot, la parlamentare

Fostul primar al Sectorului 1 cheamă lumea la vot, la parlamentare

de Ion Alexandru    |   

Daniel Tudorache, deja fost edil al Sectorului 1, cere, pe contul său de socializare, participarea masivă la scrutinul din 6 decembrie. „După decizia Tribunalului București, care a validat rezultatul alegerilor din Sectorul 1, în condițiile în care toată lumea a văzut ce s-a întâmplat, primesc foarte multe întrebări de genul «mai are vreu rost să merg la vot?». Răspunsul este clar: da!”, scrie acesta, precizând că, în caz contrar, „riscăm perpetuarea debandadei care există, azi, la nivelul guvernului și îi vom vedea, în continuare, la butoane pe artizanii dezastrului sanitar, economic și din educație”. Tudorache susține că alegerile locale din București au fost fraudate, imaginile demonstrând asta. „Stahanovist, cu sacul și cu rucsacul. (…) Trebuie să ieșim la vot. Și să le demonstrăm că nu pot ei fura cât putem noi vota”, mai scrie acesta.

Și fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, a postat un mesaj similar, atrăgând atenția că „votul este singura soluție pentru a scăpa de miniștri incompetenți și inumani precum Cîțu, Tătaru, Anisie, Violeta Bau Alexandru etc. Cei care, prin măsurile luate, sfidându-i pe români, au compromis economia, sănătatea, educația, protecția socială. Ei ne dovedesc zi de zi, prin deciziile eronate luate, că se poate mai rău azi decât ieri și mâine față de azi”

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri