Jurnalul.ro Ştiri Externe Fotbal: 17 morţi, într-o busculadă produsă pe un stadion din Angola

Fotbal: 17 morţi, într-o busculadă produsă pe un stadion din Angola

17 persoane şi-au pierdut viaţa într-o busculadă produsă vineri pe un stadion din oraşul Uige (Angola), în timpul unui meci de fotbal din cadrul primei divizii din campionatul acestei ţări, relatează AFP. 

''În timpul întâlnirii, a existat o busculadă la intrarea în stadion în urma căreia 17 persoane şi-au pierdut viaţa iar 56 au fost rănite şi transportate la spital'', a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei, notează sursa citată. 

Echipa Recreativo do Libolo, care s-a deplasat pe stadionul ''4 Ianuarie'' din Uige pentru a înfrunta formaţia Santa Rita (0-1), a povestit tragedia pe site-ul său de internet sub titlul ''Trei puncte şi un final tragic''. 

''În timpul jocului, fanii celor două formaţii s-au înghesuit la una dintre porţile stadionului pentru a ajunge în tribune, iar în busculada produsă 17 dintre ei au murit, 59 au fost răniţi. Este o tragedie fără precedent în fotbalul angolez'', a fost postat pe site-ul lui Recreativo. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri