Jurnalul.ro Timp liber Monden Fotograful nunții prinţului Harry cu Meghan Markle are sânge albastru

Fotograful nunții prinţului Harry cu Meghan Markle are sânge albastru

Alexi Lubomirski, descendent al unei influente familii princiare poloneze, a fost desemnat fotograful oficial al nunţii prinţului Harry, care se va căsători în luna mai cu fosta actriţă americană Meghan Markle, a anunţat vineri Press Association. 

Alexi Lubomirski, care i-a fotografiat pe prinţul Harry şi Meghan Markle cu ocazia anunţului lor de logodnă, va merge la Castelul Windsor luna viitoare pentru a realiza fotografiile oficiale la nunta cuplului, au dezvăluit reprezentanţii Palatului Kensington. 

Mai multe fotografii romantice realizate de Alexi Lubomirski, care îl prezentau pe prinţul Harry alături de viitoarea lui mireasă, inclusiv un portret în alb negru cu un sărut al cuplului, au fost lansate în decembrie 2017. 

Alexi Lubomirski s-a declarat încântat de faptul că a fost desemnat fotograful oficial al nunţii prinţului Harry. 

Fotograful deţine titlul oficial de Înălţimea Sa Prinţul Alexi Lubomirski. 

El este descendentul unei influente familii poloneze care a primit titlul ereditar de prinţ al Sfântului Imperiu Roman din partea împăratului Ferdinand al III-lea, în secolul al XVII-lea. 

Alexi Lubomirski, care s-a născut în Anglia, locuieşte în prezent la New York şi a primit în dar primul său aparat de fotografiat la vârsta de 11 ani de la tatăl lui vitreg. 

De atunci, prinţul polonez şi-a construit o carieră solidă în arta fotografică, realizând portrete ale unor persoane bogate şi celebre, precum Beyonce, Gwyneth Paltrow, Julia Roberts, Nicole Kidman şi Scarlett Johansson. 

Prinţul Harry şi Meghan Markle se vor căsători pe 19 mai în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Castelul Windsor. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri