Peste 47 de milioane de francezi erau așteptați, ieri, să voteze în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, după o campanie dominată de atacuri virulente la persoană și dezbateri aprinse despre viitorul Franței în Uniunea Europeană, imigrație și terorism. Considerată o cursă imprevizibilă, care a divizat țara și a scos pentru prima oară din cursa electorală partidele tradiționale de stânga și de dreapta, campania s-a încheiat cu un atac cibernetic de ultimul moment, similar celui care a zguduit alegerile prezidențiale din Statele Unite.
Candidatul mișcării de centru „En Marche!”, Emmanuel Macron, și populista Marine Le Pen, fostul lider al Frontului Național, de extremă dreapta, s-au confruntat în turul final al luptei pentru Palatul Élysée. Creditat de ultimele sondaje de opinie cu o victorie categorică - cu 23-25 de procente în fața rivalei sale - Macron avea însă emoții înaintea scrutinului decisiv, deoarece o rată ridicată de absenteism ar fi putut să-i pună în pericol victoria. Mai mult, rezultatele-șoc ale referendumului pentru Brexit și al ultimei confruntări prezidențiale de la Casa Albă i-au pus în gardă pe analiști în privința anticipării câștigătorilor pe baza sondajelor de opinie. Cu toate acestea, Macron era considerat de majoritatea francezilor viitorul lor președinte, încă după primul tur de scrutin. Desfășurată înaintea alegerilor din Marea Britanie și Germania, pe fondul începerii negocierilor Londrei în vederea ieșirii din blocul comunitar, lupta pentru Palatul Élysée a fost pusă sub lupă în toată Europa. Prin prisma doctrinelor promovate de candidați, alegerile din Franța au fost considerate un barometru major, atât pentru mișcările populiste care câștigă teren pe vechiul continent, cât și pentru viitorul blocului comunitar. În timp ce Macron, un liberal de centru, s-a declarat mare susținător al mediului de afaceri și al unei Uniuni Europene reformate, Le Pen a prezentat un program anti-imigrație și a cerut renunțarea la euro și organizarea unui referendum pe tema ieșirii Franței din blocul comunitar. În timp ce cariera politică a Marinei Le Pen este de notorietate, Macron este un candidat lipsit de experiență politică, intrat în competiția prezidențială „de nicăieri”, cu un simplu discurs contra „sistemului”. În vârstă de 39 de ani, Macron ar putea deveni cel mai tânăr președinte al Franței, după o ascensiune politică rapidă. Macron a fost timp de doi ani ministru al Economiei (2014-2016), însă nu a fost niciodată membru de partid și nu a mai candidat până acum la vreo funcție publică. Promovat ca ministru de actualul președinte socialist, François Hollande, Macron i-a nemulțumit pe socialiști, printr-o serie de măsuri considerate a fi mai degrabă de dreapta. El a demisionat anul trecut pentru a intra în cursa prezidențială și a înființat propria formațiune politică de centru „En Marche!”, o entitate între partid politic și mișcare cetățenească. „En Marche!” are în prezent peste 240.000 de membri, mai mult decât restul formațiunilor politice din Franța, cu excepția partidului conservator „Republicanii”, care numără 275.000 de adepți. Prezidențialele din Franța sunt urmate, pe 11 și 18 iunie, de alegerile legislative. Noul președinte al țării depinde în mare măsură de rezultatul acestor alegeri, deoarece trebuie să-și asigure o majoritate în parlament. Fără aceasta, președintele ar fi forțat să-și negocieze programul în parlament, iar premierul ar deveni un jucător decisiv, modificând balanța de putere.
Atac cibernetic lansat de ruși?
Echipa de campanie a lui Macron a denunţat sâmbătă un atac cibernetic „masiv”, acuzând că este vorba de o acţiune care are scopul „destabilizării democraţiei", similară celei care a vizat scrutinul prezidenţial din SUA. Cantităţi mari de date sustrase de hackeri din serverele lui Macron au fost postate pe un site, fiind amestecate cu documente „false”, au spus colaboratorii acestuia, care au dat de înțeles că ar fi mâna Rusiei, interesată de victoria populistei Le Pen.
Victoriile repurtate de Macron și Le Pen în primul tur al cursei prezidențiale au fost comparate cu un „bing-bang” al sistemului politic din Franța, în care dreapta a fost făcută K.O., iar stânga a fost pusă, la rândul ei, la pământ.