Jurnalul.ro Ştiri Observator Frații Ușeriu au străbătut cei 1.400 kilometri pe Via Transilvanica. „A fost o mega-aventură, una numai bună de povestit nepoților”

Frații Ușeriu au străbătut cei 1.400 kilometri pe Via Transilvanica. „A fost o mega-aventură, una numai bună de povestit nepoților”

Frații Ușeriu au străbătut Via Transilvanica, primul traseu de lungă distanță din România, care traversează țara de la Putna la Drobeta-Turnu Severin. Alin a mers și Tibi a alergat. 

Alin Ușeriu a plecat singur pe traseu la începutul lunii august, iar Tibi  a pornit cu o echipă de 10 oameni, la începutul lui septembrie. Astfel, cel din urmă se află în prima alergare organizată pe Via Transilvanica. Tibi l-a ajuns pe Alin din urmă în ultima zi de traseu și au parcurs împreună ultima porțiune.

Traseul Via Transilvanica are o lungime de 1.400 de kilometri și străbate 10 județe și 107 comune.

„Uneori, trebuie să te rătăcești de dragul regăsirii. Se cuvine să pleci undeva departe având nostalgia întoarcerii acasă. Merită să te desparți vremelnic de cineva drag, hrănindu-te doar cu dorul revederii. Când m-am reîntâlnit cu fratele meu Alin la Drobeta-Turnu Severin după o lungă despărțire, ne-am emoționat ca niște copii. Aproape că nici n-am știut ce să ne spunem.

Planul nostru de acasă părea pe atunci utopic și avea niște accente cam dulcege, de Hollywood. Cum ar fi ca inițiatorii acestui traseu minunat să se întâlnească într-o anume zi, după ce fiecare a parcurs, în stilul lui, toți cei aproape 1400 de kilometri ai Via Transilvanica? Suna puțin cam prea de tot. La mijloc existau multe necunoscute...

Dar, fraților, miraculos, ne-a ieșit! Totul e prea la cald acum pentru a procesa întreaga poveste. Pentru mine unul e clar că aceasta a fost o mega-aventură, una numai bună de povestit nepoților. Nu de puține ori am căzut pe gânduri întrebându-mă oare ce sens poate avea o astfel de acțiune?

Iată-ne, deci la Dunăre după ce am trecut fiecare prin 10 județe și 107 comune. Este ușor incredibil. Fiecare dintre partenerii mei de alergare reprezintă o poveste în sine. A fost o nebunie frumoasă să trăim această emoție împreună. A fost în perfect acord cu o potecă de anduranță, care te invită mereu să redescoperi ceva ce nu știai despre tine însuți.

Mă simt onorat de fiecare alergător care ne-a însoțit. De fiecare gazdă. Și de fiecare susținător, fie el cunoscut sau anonim. Energia voastră ne-a dat aripi. Pe bune!” a scris Tibi Ușieru pe pagina sa de Facebook.

Via Transilvanica este primul traseu de lungă distantă din România, este ”drumul care unește” Putna de Drobeta-Turnu Severin și dezvăluie 2.000 de ani de istorie a Transilvaniei. Este un proiect al organizației Tășuleasa Social, ONG cu sediul în Pasul Tihuța, în județul Bistrița-Năsăud, care desfășoară acțiuni cu caracter educațional, social, de mediu, cultural.

Scopul Via Transilvanica este de a reinventa turismul (din zona rurală) a României, de a facilita accesul călătorilor la comunităţile de pe traseu şi la poveştile lor, ajutându-le să se dezvolte în mod sustenabil şi responsabil.

Frații Ușeriu,  împreună cu echipa Tășuleasa Social, au lucrat la amenajările acestui traseu, ce înfrățește Putna de Drobeta-Turnu Severin.

„Final de călătorie
Alin Ușeriu, Tibi Ușeriu și echipa de alergători: Cristian Deac, Paul Vulturar, Cornel Buliga, Florin Alexandru, Eva Hochbauer și bicicliștii Paca Sergiu și Traian Deleanu au ajuns ieri la capătul călătoriei pe Via Transilvanica, la Drobeta Turnu Severin.
Acești oameni au pornit pe traseu în momente diferite și l-au abordat evident, în ritmuri foarte diferite. Acest lucru nu i-a oprit din a găsi punctul comun pentru a ajunge la final împreună, după ce au străbătut 1.400 de km cu disciplina și perseverența unui drumeț de lungă distanță. 
Mulțumiri speciale desigur lui Alin Ușeriu pentru poveștile de pe drum și lui Tibi Ușeriu pentru ideea de a organiza prima alergare în grup pe VT! Vă mulțumim mult, Paca Sergiu și Traian Deleanu, pentru că ați pornit în această aventură pe două roți și pentru pasiunea cu care ați documentat-o pentru oamenii de acasă, mulțumim alergătorilor care l-au însoțit pe Tibi, sunteți absolut incredibili! Mulțumim și celor care au alergat pe porțiuni mai scurte, mulțumim domnului ministru Tánczos Barna! Și desigur, cea mai bună echipă de suport/filmări: Mircea Gherase, Stefan Ichim, Florin Anghelescu! Iar pentru toți oamenii comunităților, care au oferit ospitalitate și experiențe, nu doar acestui grup de drumeți, ci tuturor celor care ajung pe acest traseu și sfârșesc prin a se îndrăgosti de drumul care unește: voi sunteți oamenii drumului!
Ne vedem mâine la Alba Iulia!” este anunțul afișat pe pagina Via Transilvanica.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

Subiecte în articol: Via Transilvanica tibi useriu alin useriu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri